O vizită de Paști la casa bunicilor din deal, în comuna Recea, județul Argeș

Am plecat din Mangalia sâmbătă, 11 aprilie, pe la unsprezece și jumătate. Drumul a fost excelent, fără aglomerația obișnuită de sărbători, majoritatea oamenilor plecând la drum cu o zi înainte. Pentru că am avut mare parte din drum pe autostradă, a fost și un pic de monotonie, întreruptă de un scurt popas la o benzinărie OMV, unde am băut o cafea, pentru alungarea somnului și-a plictiselii la volan. După o escală de două ore la Doinița și Cristi, prietenii noștri din Pitești, am pornit către Recea, unde am ajuns pe la ora șapte după-amiază. Vremea a fost superbă și, pentru că s-a asfaltat și ultima porțiune din drum, care de obicei arăta ca Dresda după bombardamentul aliaților, putem spune că a fost un drum plăcut. O singură întâmplare mai neplăcută a fost pe autostrada A1, între București și Pitești, unde un Logan cu număr de Ialomița, mi-a tăiat brusc fața, ca-n filmele cu urmăriri între mafioți, fiind nevoit să trag brusc de volan spre dreapta, ca să nu intre în noi. Duminică am fost cu toată gașca la pădure, cu mic, cu mare, apoi, luni, am fost doar eu și cu Flori la o plimbare pe jos, prin sat, spre casa bunicilor ei din partea mamei, pentru că n-am mai fost pe acolo cam demult și îi era tare dor de acel loc. Am pus și câteva poze, pentru aducere-aminte mai târziu, dar și pentru cei care au copilărit în acea casă și sunt acum plecați în lume, fiecare la rostul lui, la București, la Constanța sau ”în cele depărtate străinătățuri”, peste ocean, în Statele Unite ale Americii sau Canada. 

Casa părintească, unde se strâng frații, adică cumnații
mei, de obicei, pentru sărbătorirea Paștelui.

Florile de lângă trotuar ne așteaptă de fiecare dată cu zâmbetul pe buze!

Alte flori, alte culori!

Curtea păsărilor.

Cireșul din fața casei. Ce păcat că nu se aude zumzetul albinelor și nu se simte mireasma florilor!

Am plecat spre casa bunicilor, în deal.

Oamenii gospodari au tăiat deja via, nu ca mine!

Două găini anticorporatiste, care fac ouă neștampilate, cu gălbenuș mare și gustos!

În copilăria noastră la țară nu exista gunoi, totul intra în circuitul naturii. Cel mai ieftin,
cel mai sănătos îngrășământ pentru plante!

O gospodărie frumoasă pe care am pozat-o mai de departe, pentru a nu-i deranja pe locatari.

Doamna Flori, printre flori. Am setat butonul aparatului foto pentru
 ”întinerire” cu cel puțin zece ani. Sper că mi-a reușit! Așteptăm comentarii!

Am întâlnit pe drum un grup de tineri. Pe unul dintre ei l-am rugat să ne tragă-n poză,
tot așa ca mai-nainte, să apese și pe butonul ”întinerire”, cu cel puțin zece ani. Sper c-a reușit!

...și Făt-Frumos a venit pe-un cal alb, apoi a coborât de pe el, s-a dat de trei ori peste
 cap și s-a transformat într-un balaur nesuferit, bărbos și urâcios, după care a-nceput să pozeze calul...

Fântâna vecinilor bunicilor, din care am băut mai demult , din ciutură, o apă nemaipomenită!
Din păcate, acum era cam neîngrijită, probabil că mai este folosită încă pentru adăpatul animalelor.

Privire spre sat de pe strada ce duce la casa bunicilor.

Fântâna vecinilor, mai de aproape.

Ne apropiem de casa bunicilor. Ce mult a ruginit, între timp, acoperișul!

Casa bunicilor, văzută de la drum. M-am cocoțat pe un stâlp de lângă gard, ca să pot poza în
interiorul curții. Mi-ar fi plăcut ca aici să fie o casă memorială, pe care elevii din comună 
s-o viziteze cel puțin o dată în fiecare an, de ziua nașterii scriitorului care a copilărit sub 
acoperișul ei, Badea Pandelea, unchiul lu` Flori. Iar interiorul să fie plin cu fotografii,  cu tablourile 
pictate de el, cu  cărțile scrise de el, sau cu cele pe care le avusese în biblioteca lui, în timpul 
vieții. Poate că, totuși, nu e timpul pierdut...

Curtea casei. Aici era un fânar. Acum este un loc îngrădit, pentru oile noului proprietar.

Curtea pozată dinspre casă. Pătulul și fânarul care erau în curte, există acum doar în tablouri.
Au fost dărâmate și înlocuite cu o târlă de oi.

Casa văzută dinspre câmp. Gardul nu mai există, a fost înlocuit cu niște crengi uscate, puse grămadă.
Când am ajuns aici, Flori a început să plângă și nu s-a mai oprit decât la întoarcere, când am trecut pe
la fântâna vecinilor de la drum, lângă care erau două căprițe foarte blânde, cu care ”am stat de vorbă puțin”.

O căpriță foarte blândă, odihnindu-se lângă fântână, cu care am stat puțin la taifas, ca între vecini.

Căsuța lu` țața Anuța, veche de peste 100 de ani. Chiar dacă i-a fost înlocuit acoperișul de
șiță cu unul de azbest, și-a păstrat totuși farmecul de odinioară.
Alături, în curte, este o casă modernă, dar nu la fel de interesantă.

Pe drum, la întoarcere, un sătean pe bicicletă, însoțit de doi câini, ne-a confirmat că,într-adevăr, Hristos, a înviat!

Apus de soare cu pomi înfloriți și sârme întinse pe stâlpi, în așteptarea rândunelelor.
Noi mergem la culcare, mâine plecăm devreme spre Mangalia!