În lunga noastră epopee humanoidă, începută în negura timpurilor, cu
sute de mii de ani în urmă, de la condiția de vânător-culegător, și ajungând la calitatea actuală, cea de împingător de cărucior, specia noastră s-a folosit de
celelalte viețuitoare ce-i mișunau în jur, fie punându-le ca
momeală în cârlig, fie înjugându-le la plug, la jug sau la carul de luptă, fie mulgându-le laptele sau
tunzându-le lâna și părul, fie călărindu-le, străbătând cu ele deșerturile uscate și stepele nesfârșite, fie folosindu-le
pentru jocuri și distracție, fie punându-le gardieni de pază la stână, fie făcându-le responsabile cu reducerea numărului de rozătoare din gospodărie. Să fim cinstiți, omul n-ar fi fost ceea ce este astăzi, fără ajutorul nemijlocit al celorlalte viețuitoare cu care s-a înconjurat și de care a profitat din plin.
Culmea, în loc să le fie recunoscător, pentru că l-au însoțit în toată această lungă călătorie, la capătul căreia a ajuns să-și atribuie titlul de „specie dominantă”, omul jignește, cu mare lejeritate, în vorbirea cotidiană, o mare parte din speciile cu care s-a-ntovărășit în îndelungata sa istorie, atribuindu-le însușiri omenești, proiectând propriile lui neputințe fizice, minusuri comportamentale și handicapuri mentale, pe însușirile naturale ale vietăților calomniate. Astfel, unui om prost i se spune că este un bou, unui nerușinat i se asociază imediat nevinovatul și urecheatul patruped numit măgar, iar unei femei nesimțite i se acordă de îndată calificativul de vacă. Dar, pentru că lista jignirilor și a vietăților calomniate este foarte lungă, să încercăm să le luăm pe rând, pentru a vedea cât de greșit este să atribuim unor ființe absolut nevinovate, prostia, cruzimea, nesimțirea, nerușinarea și indolența colegilor noștri de specie. Sau ale colegelor noastre de specie, ca să nu fim acuzați de discriminare.
„Ești o vacă!”
Venerată de hinduși, exploatată de nenumărate alte seminții pentru laptele, carnea și bălegarul ei, nevinovata rumegătoare este pomenită în injuriile noastre, ori de câte ori o femeie din preajma noastră dă dovadă de prostie și nesimțire. Dacă femeia cu pricina ajunge și într-o funcție publică, asocierea cu blânda patrupedă, cu ochi mari și umezi, este de-a dreptul omniprezentă, pe toate mediile de informare. Chiar dacă prostia este a omului, folosim automat, mental, și imaginea vacii, pentru că așa am fost învățați de mici. Mentalul colectiv asociază imediat prostia și nesimțirea unei femei cu cea a unei vaci. Ca să vedeți cât de greșit este să gândim astfel, căutați pe Google-imagini „proasta României” și vedeți ce rezultate obțineți. Dacă vaca ar fi fost proasta României, v-ar fi apărut la rezultatele căutării, imagini ale vacii și nu ale doamnei prim-ministru.
Așadar, să ne reconsiderăm atitudinea față de blajina vietate și să-i acordăm respectul cuvenit. Ea a avut bunul simț de a nu intra în politică, de a nu ne reprezenta în Parlamentul European. Și nu a avut tupeul „să se urce ca scroafa-n copac” și să se instaleze în fotoliul de prim-ministru. A stat cuminte în grajd, pe pășune și pe islaz și ne-a dat lapte, brânză, unt și smântână. Adică a făcut exact ceea ce trebuie să facă o vacă. Ne-a dăruit, de voie, de nevoie, cu lacrimi în ochi, și vițelul ei, imediat după naștere, deși ar fi vrut să stea, ca orice mamă, cu copilul ei, cât mai mult timp. Când n-a mai fost destul de eficientă în umplerea raionului de „lactate”, a luat calea abatorului, completând raionul „ carne” din același supermarket. Sau raftul cu încălțăminte de cea mai bună calitate, atunci când și-a dat și pielea de pe ea, pentru fericirea noastră. Încă o dată, chiar dacă nu o considerăm sfântă, precum hindușii, să reflectăm puțin la sacrificiile pe care le face vaca pentru noi și să n-o mai pomenim în jignirile noastre. Chiar vă sfătuiesc să faceți o pauză, să deschideți o nouă pagină și să căutați și singuri, pe Google, „proasta României”, apoi „vaca României”. Veți vedea apoi că e total nejustificat să mai atribuim prostia omenească unei ființe blânde și darnice cum este vaca. Mai ales în urma acestor rezultate ale căutării pe internet.
„Boule!” , „Ești un bou!”
Varianta masculină a jignirii precedente, a fost eternizată de poetul George Topârceanu în poezia „Întrebare și răspuns”, pe care, fiind foarte scurtă, o voi prezenta mai jos:
Antreprenorii din domeniul imobiliar, care reușesc, prin metode nu tocmai corecte, să pună mâna pe spațiile verzi ale micilor sau marilor orașe, pentru a construi monstruozități arhitectonice, cei care cumpără terenuri extravilane și le schimbă apoi destinația în terenuri pe care să se poată construi, toți cei care, într-un fel sau altul, au ajuns să facă afaceri la scară mare în acest domeniu, de obicei la limita legii, sau dincolo de limita ei, au ajuns ca imaginea să le fie asociată cu cea a nevinovatului pește preistoric. Vânat cu o cruzime inimaginabilă, în special de chinezi, care le consumă doar înotătoarea dorsală, pentru un presupus efect afrodiziac, rechinul, mai bine zis cele cam trei sute de specii cunoscute, a ajuns aproape în pragul extincției, destabilizând, aproape ireversibil, tot ecosistemul marin, cu consecințe grave pentru existența chiar a speciei noastre în viitor. Instinctul lui teritorial este aproape inexistent și în nici un caz nu se compară cu cel al investitorilor imobiliari, iar cele câteva ființe umane care au ajuns din întâmplare în farfuria rechinilor, mai mult surfiști neglijenți, care-și făcuseră cu o seară înainte pedichiura și care-și lăsaseră urme de sânge pe unghii, în nici un caz nu se compară cu victimele înscrise pe răboj de minusculul țânțar. Care și el apare într-o zicală în care i se diminuează, nejustificat , rolul criminal, ținând cont de numărul victimelor lui asupra speciei noastre: „A făcut, din țânțar, armăsar!”
„Dinozaurilor!”
Într-o societate preponderent gerontocrată, adică unde predomină o conducere a celor bătrâni, așa cum există în majoritatea țărilor lumii, aceștia sunt „alintați” de către cei tineri, care nu se pot manifesta în conducerea politică, cu apelativul ce denumește uriașele reptile dispărute, nu se știe cum, cu sute de milioane de ani în urmă. Adică li se spune: „Băi, plecați odată de la putere și lăsați-i pe cei tineri să conducă, pentru că ei au viitorul în față, nu voi, ramoliților, care vă agățați de funcții și de sinecuri și faceți ca societatea noastră să băltească în stagnare și-n înapoiere!” Nici țara noastră nu duce lipsă de astfel de reptile preistorice nemuritoare, cei mai reprezentativi, mai vizibili și mai nocivi fiind Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu și Valer Dorneanu, adevărate relicve ale preistoriei, care par să nu fie deranjați de nici un cataclism planetar. Poate să cadă orice asteroid peste planeta Pământ, poate să erupă cel mai mare vulcan, de o sută de ori mai violent decât Krakatoa, care să acopere cerul planetei cu un strat gros de cenușă, poate chiar și Luna să se prăbușească peste Casa Poporului, acești „dinozauri” vor rezista în continuare în structurile puterii dâmbovițene. Pentru că cea mai mare calamitate pentru un popor, mai mare decât asteroizii, decât vulcanii sau tsunami-urile, este propria lui prostie. Așa că mi se pare nepotrivit să tulburăm liniștea preistoricelor reptile și să le amestecăm amintirea în fojgăiala noastră contemporană. Să-i lăsăm să-și doarmă veșnicia ascunși în straturile geologice și să nu-i mai jignim amestecându-i cu indivizi de care s-a săturat propria lor specie.
Jignirile pe care le aducem, zilnic, în vorbirea noastră, vietăților din jur, de mii și mii de ani, sunt mult mai multe, cum ar fi, de exemplu, denumirea de pește dată unui proxenet, sau de șacal, dată unui individ josnic, rapace, lacom, sau de pupăză, dată unei femei sau fete îmbrăcată colorat și cam ușuratică, sau papagal, pentru cineva care repetă mecanic ceea ce spune altcineva, și altele, și altele. Pentru că nu vreau să abuzez de timpul și răbdarea voastră, mă opresc aici, pentru că nu vreau nici să vă plictisesc și nici să vă fac să vă opriți din citit la jumătatea articolului.
Ceea ce am vrut să scot în evidență, este nedreptatea pe care o facem unor ființe nevinovate, cărora ar trebui să le cerem iertare pentru că le-am exploatat nemilos de-a lungul mileniilor și să le mulțumim că încă ne mai suportă pe aceeași planetă cu ele.
George Balaur,
Mangalia, 19 ianuarie 2019
 |
| Măgari, cerându-și dreptul la demnitate măgărească, refuzând ca numele lor să fie asociate cu nerușinarea, tupeul sau nesimțirea unor senatori. Foto: cugetliber.ro |
Culmea, în loc să le fie recunoscător, pentru că l-au însoțit în toată această lungă călătorie, la capătul căreia a ajuns să-și atribuie titlul de „specie dominantă”, omul jignește, cu mare lejeritate, în vorbirea cotidiană, o mare parte din speciile cu care s-a-ntovărășit în îndelungata sa istorie, atribuindu-le însușiri omenești, proiectând propriile lui neputințe fizice, minusuri comportamentale și handicapuri mentale, pe însușirile naturale ale vietăților calomniate. Astfel, unui om prost i se spune că este un bou, unui nerușinat i se asociază imediat nevinovatul și urecheatul patruped numit măgar, iar unei femei nesimțite i se acordă de îndată calificativul de vacă. Dar, pentru că lista jignirilor și a vietăților calomniate este foarte lungă, să încercăm să le luăm pe rând, pentru a vedea cât de greșit este să atribuim unor ființe absolut nevinovate, prostia, cruzimea, nesimțirea, nerușinarea și indolența colegilor noștri de specie. Sau ale colegelor noastre de specie, ca să nu fim acuzați de discriminare.
„Ești o vacă!”
Venerată de hinduși, exploatată de nenumărate alte seminții pentru laptele, carnea și bălegarul ei, nevinovata rumegătoare este pomenită în injuriile noastre, ori de câte ori o femeie din preajma noastră dă dovadă de prostie și nesimțire. Dacă femeia cu pricina ajunge și într-o funcție publică, asocierea cu blânda patrupedă, cu ochi mari și umezi, este de-a dreptul omniprezentă, pe toate mediile de informare. Chiar dacă prostia este a omului, folosim automat, mental, și imaginea vacii, pentru că așa am fost învățați de mici. Mentalul colectiv asociază imediat prostia și nesimțirea unei femei cu cea a unei vaci. Ca să vedeți cât de greșit este să gândim astfel, căutați pe Google-imagini „proasta României” și vedeți ce rezultate obțineți. Dacă vaca ar fi fost proasta României, v-ar fi apărut la rezultatele căutării, imagini ale vacii și nu ale doamnei prim-ministru.
Așadar, să ne reconsiderăm atitudinea față de blajina vietate și să-i acordăm respectul cuvenit. Ea a avut bunul simț de a nu intra în politică, de a nu ne reprezenta în Parlamentul European. Și nu a avut tupeul „să se urce ca scroafa-n copac” și să se instaleze în fotoliul de prim-ministru. A stat cuminte în grajd, pe pășune și pe islaz și ne-a dat lapte, brânză, unt și smântână. Adică a făcut exact ceea ce trebuie să facă o vacă. Ne-a dăruit, de voie, de nevoie, cu lacrimi în ochi, și vițelul ei, imediat după naștere, deși ar fi vrut să stea, ca orice mamă, cu copilul ei, cât mai mult timp. Când n-a mai fost destul de eficientă în umplerea raionului de „lactate”, a luat calea abatorului, completând raionul „ carne” din același supermarket. Sau raftul cu încălțăminte de cea mai bună calitate, atunci când și-a dat și pielea de pe ea, pentru fericirea noastră. Încă o dată, chiar dacă nu o considerăm sfântă, precum hindușii, să reflectăm puțin la sacrificiile pe care le face vaca pentru noi și să n-o mai pomenim în jignirile noastre. Chiar vă sfătuiesc să faceți o pauză, să deschideți o nouă pagină și să căutați și singuri, pe Google, „proasta României”, apoi „vaca României”. Veți vedea apoi că e total nejustificat să mai atribuim prostia omenească unei ființe blânde și darnice cum este vaca. Mai ales în urma acestor rezultate ale căutării pe internet.
 |
| Captură de ecran cu rezultatele căutării „proasta romaniei”. De aici putem trage concluzia că nu vaca este cel mai prost animal de genul feminin de pe teritoriul României. Sursă foto: George Balaur |
 |
| Captură de ecran cu rezultatele căutării „vaca romaniei”. Foto: George Balaur |
„Boule!” , „Ești un bou!”
Varianta masculină a jignirii precedente, a fost eternizată de poetul George Topârceanu în poezia „Întrebare și răspuns”, pe care, fiind foarte scurtă, o voi prezenta mai jos:
Rumegând cocenii de pe lângă jug,
S-a-ntrebat odată boul de la plug:
-Doamne, pe când alții huzuresc mereu,
Pentru ce eu singur să muncesc din greu?
La-ntrebarea asta, un prelung ecou
I-a răspuns din slavă:
-Pentru că ești bou...
 |
| Captură foto care ne arată rezultatele căutării „boul romaniei”. Puțin mai jos veți vedea că nu e justificată asocierea imaginii boului cu prostia. Foto: George Balaur |
Deși poezia este amuzantă și ne lasă un zâmbet pe buze, la final, trebuie să admitem că facem aceeași greșeală când atribuim prostia omenească unui animal blând, supus și harnic, ca și în cazul vacii.
El nu este prost, așa e natura lui. Prostia nu poate fi decât omenească. Boul l-a însoțit pe om la căratul celor mai mari greutăți, l-a ajutat să-și are ogorul și i-a oferit și bălegarul, care este cel mai bun sol posibil pentru cultivarea plantelor.
La fel ca și în cazul blândei lui consoarte, el nu a intrat în politică, nu a devenit șef de partid și nu a pus jandarmii să stropească cu gaze lacrimogene protestatarii pașnici. A stat liniștit și a ascultat comenzile de „cea” și „hăis”, a tras în jug la roata fântânii și, chiar dacă în ultimele secole forța mușchilor lui a fost înlocuită de cea a cailor putere, varianta lui războinică, numită taur, continuă să-și lase sângele și astăzi în arenele lumii hispanice, pentru a satisface setea de a ucide a unei specii criminale, care se crede buricul Universului.
În artă, de-a lungul timpului, atât vaca, cât și consortul ei masculin, au servit ca modele pentru umplerea cu viață a pânzelor pictorilor. Oare carul cu boi al lui Grigorescu ar fi fost mai valoros dacă ar fi fost tras de doi miniștri ai cabinetului doamnei prim-ministru, cea care a ieșit în rezultatele căutărilor google de mai sus? Sau de doi parlamentari, la fel de valoroși?
 |
| Captură de ecran cu rezultatele căutării „prostul romaniei”. Putem, deci, deduce, că este greșită asocierea boului cu prostia. Sursă foto: George Balaur |
 |
| Pictura „Car cu boi” a lui Nicolae Grigorescu. Ar fi fost, oare, mai pitorească lucrarea, dacă în locul celor doi boi i-am fi avut pe parlamentarii Eugen Nicolicea și Florin Iordache? Foto: totpal.ro |
„Măgarule!”, „Ești un măgar!”
Adică: „Nerușinatule!”, „Ești un nerușinat!” „Tupeistule!” De unde și până unde tupeul și nerușinarea omenească au ajuns să fie atribuite acestui patruped blând, urecheat și simpatic? Greu de explicat! Măgarul este asociat cu zonele sărace ale omenirii din Africa și Asia, fiind animalul de povară cel mai accesibil și cel mai ușor de întreținut, dar a fost folosit intens și la munca de prelucrare a trestiei de zahăr, din arhipelagurile Mării Caraibilor. Este exploatat și astăzi, în locuri greu accesibile autovehiculelor, cum ar fi, de exemplu, insula Santorini, din Marea Egee, unde urcă și coboară sute de trepte, cărând bagaje de tot felul. Sau la căratul proviziilor necesare la stână, chiar și pentru ciobanii zilelor noastre, inclusiv pentru Ghiță, celebrul crescător de oi reprofilat pe reclame la telefoane mobile. Să nu mai amintim și de faptul că l-a dus în spate, la intrarea în cetatea Ierusalimului, pe însuși Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu însuși. Pentru asta să-l considerăm nerușinat și nesimțit?
Când locul i-a fost luat de caii nevăzuți ai motorului cu abur, în coloniile de peste mări, a rămas un fel de „homeless donkey” în peisajul paradisiac al insulelor, înmulțindu-se necontrolat și distrugând plantațiile colonizatorilor. De aici să-i vină, oare, reputația de nerușinat? Sau din faptul că, uneori, masculul, sub influența hormonilor și a feromonilor, stă pe islaz, cu urechile pleoștite pe spate, și cu penisul în erecție, imaginându-și episoade romantice cu vreo măgăriță? Foarte probabil, pentru că nerușinarea este atribuită preponderent masculului, nu și femelei. Ați auzit, oare, la fel de des, expresia „Ești o măgăreață!”? Nu! Chiar în aceste condiții, totuși, nu suntem deloc îndreptățiți să-l jignim. Lui nu-i putem pretinde educația și bunele maniere ale speciei umane, pentru a avea sentimentul rușinii, atunci când visează, cu ochii întredeschiși, pe pășunea înverzită, idile cu măgărețe fără sutien și fără chiloți. Asta este natura lui, ca și în cazul boului! V-ar conveni, stimate și onorate doamne, ca, atunci când partenerul dumneavoastră vă așteaptă în așternut, sub cearșaful în formă de cort, să năvălească cineva în dormitor și să-i strige: ”Măgarule!”?
Dacă ar fi să judecăm strict după însușirea care generează comportamentul unui om nerușinat, atunci mai degrabă ar trebui să-i spunem : „Senatorule!” sau : „Ești un senator!” Cum ar putea fi caracterizat acel senator , Brăiloiu parcă se numește, care i-a zis unei colege, dintr-un partid de opoziție, în plină exercitare a funcției, „Să-mi sugi p - - a!”? Să-i spunem măgar? Că e nerușinat ca un măgar? Chiar dacă, prin absurd, vreun măgar ar fi fost făcut senator, așa cum și-a făcut împăratul roman Caligula calul, tot n-am putea să atribuim nesimțirea omenească măgarului, ca specie. Nesimțirea este sută la sută omenească, măgarul nu are nici o vină în toată povestea asta! De fapt, dacă stăm și ne gândim bine, am face mult mai bine dacă în locul multor senatori am pune niște măgari. N-ar mai jigni pe nimeni și am ieși cu cheltuielile bugetare mult mai ieftin: un grajd, o șură de coceni și apă din belșug ar fi suficiente pentru întreținerea și funcționarea lor. Nu aparat administrativ, nu limuzine, nu secretare, nu consilieri, nu sume forfetare!
Chiar dacă i-am aduce și câte-o consoartă urecheată, fiecăruia dintre ei, pentru a nu mai sta melancolici, cu urechile pleoștite și cu organul genital erect pe sub burtă, tot am ieși mai ieftin. Cel puțin în cazul României, niște senatori care ar vota cu copita ar fi mult mai eficienți decât cei actuali, care votează cu curul. Și care votează numai legi pentru curul personal!
Așadar, în urma acestor raționamente, să ne reconsiderăm atitudinea noastră, ca specie, față de simpaticul și folositorul urecheat, și să nu-l mai pomenim niciodată în jignirile noastre.
„Porcule!” „Te-ai îmbătat ca un porc!”
O altă vietate pe care o exploatăm la maximum, de mii și mii de ani, și pentru care nu avem respectul cuvenit este porcul. Dacă în limba engleză expresia „drunk like a lord” ( beat ca un stăpân) își are o justificare logică, prin aceea că stăpânii își permiteau să se îmbete mult mai mult decât slujitorii lor, în cazul expresiei românești nu există chiar nici o justificare. A văzut cineva, vreodată, vreun porc, în stare de ebrietate avansată, care să se clatine pe picioare, să-și piardă echilibrul și să se tăvălească prin șanțuri? Evident, nu! În schimb, destui reprezentanți ai speciei noastre, pot fi văzuți căutându-și centrul de greutate în patru labe, prin împrejurimile birturilor sătești sau ale cârciumilor de cartier. Putem găsi chiar și în fruntea Comisiei Europene căutători ai propriului centru de greutate, pierdut în urma consumului de spirtoase. Iar dacă jignirea se referă la faptul că cineva este „murdar ca un porc”, iarăși nu este justificată, pentru că, cine a îngrijit porci într-o gospodărie, la țară, poate să confirme că porcul este un animal foarte curat, care-și face nevoile fiziologice într-un colț al cocinii, nu peste tot. Iar dacă-l vedem uneori, vara, că se tăvălește în noroi, o face pentru a se răcori și pentru a scăpa de paraziții de pe piele. Ca să nu mai spunem că și noi, ajunși la vârsta când „cheresteaua” ne devine mai șubredă, ne ducem în stațiunile balneoclimaterice, unde ne tăvălim în nămol, ca niște porci. Animalul fără de care orice gospodărie țărănească era considerată săracă, și care aducea îndestulare pe timpul iernii în cămările oamenilor, a ajuns, astfel, să poarte vina și pentru viciul consumului nostru exagerat de alcool, sau pentru mizeria noastră fizică.
Iar dacă ne gândim la frații lor rămași în sălbăticie, jignirile noastre sunt cu atât mai nejustificate, dacă ne gândim că mistreții de la Balc, au aceeași soartă ca a taurilor din arenele spaniole, doar pentru a satisface nevoia de a ucide a unor masculi-alfa ai speciei noastre, pe care cucerirea unei zâne reșapate, chiar și cu treizeci de ani mai tânără, nu le-ar mai satisface îndeajuns orgoliul masculinității.
Așa că, dacă mai vedem, de-acum încolo, vreun individ în căutarea echilibrului pierdut și mirosind a floare de butoi, să nu-i mai asociem imaginea cu cea a vietății care ne asigură, pe timpul iernii, cârnații, slăninuța, caltaboșii, toba sau cărnița în untură la borcan.
Și, pentru că am văzut deseori pe internet că imaginea unui senator a fost asociată cu cea a pașnicului patruped grohăitor, mărturisesc că, chiar dacă aș fi antropofag, cu riscul de a fi pus în situația de-a muri de inaniție, n-aș putea să mănânc, cu nici un chip, o răcitură făcută din urechile acestui senator.
„Ca o caracatiță!”
Când locul i-a fost luat de caii nevăzuți ai motorului cu abur, în coloniile de peste mări, a rămas un fel de „homeless donkey” în peisajul paradisiac al insulelor, înmulțindu-se necontrolat și distrugând plantațiile colonizatorilor. De aici să-i vină, oare, reputația de nerușinat? Sau din faptul că, uneori, masculul, sub influența hormonilor și a feromonilor, stă pe islaz, cu urechile pleoștite pe spate, și cu penisul în erecție, imaginându-și episoade romantice cu vreo măgăriță? Foarte probabil, pentru că nerușinarea este atribuită preponderent masculului, nu și femelei. Ați auzit, oare, la fel de des, expresia „Ești o măgăreață!”? Nu! Chiar în aceste condiții, totuși, nu suntem deloc îndreptățiți să-l jignim. Lui nu-i putem pretinde educația și bunele maniere ale speciei umane, pentru a avea sentimentul rușinii, atunci când visează, cu ochii întredeschiși, pe pășunea înverzită, idile cu măgărețe fără sutien și fără chiloți. Asta este natura lui, ca și în cazul boului! V-ar conveni, stimate și onorate doamne, ca, atunci când partenerul dumneavoastră vă așteaptă în așternut, sub cearșaful în formă de cort, să năvălească cineva în dormitor și să-i strige: ”Măgarule!”?
 |
| Măgar sub efectul hormonilor și al feromonilor, visând la măgărețe dezbrăcate. Nimic jignitor la adresa nimănui, doar natura pură în exercițiul funcțiunii. Pudibonzii pot pune mâna la ochi când privesc această imagine. Așa am făcut și eu. Foto: wikimedia.org |
Dacă ar fi să judecăm strict după însușirea care generează comportamentul unui om nerușinat, atunci mai degrabă ar trebui să-i spunem : „Senatorule!” sau : „Ești un senator!” Cum ar putea fi caracterizat acel senator , Brăiloiu parcă se numește, care i-a zis unei colege, dintr-un partid de opoziție, în plină exercitare a funcției, „Să-mi sugi p - - a!”? Să-i spunem măgar? Că e nerușinat ca un măgar? Chiar dacă, prin absurd, vreun măgar ar fi fost făcut senator, așa cum și-a făcut împăratul roman Caligula calul, tot n-am putea să atribuim nesimțirea omenească măgarului, ca specie. Nesimțirea este sută la sută omenească, măgarul nu are nici o vină în toată povestea asta! De fapt, dacă stăm și ne gândim bine, am face mult mai bine dacă în locul multor senatori am pune niște măgari. N-ar mai jigni pe nimeni și am ieși cu cheltuielile bugetare mult mai ieftin: un grajd, o șură de coceni și apă din belșug ar fi suficiente pentru întreținerea și funcționarea lor. Nu aparat administrativ, nu limuzine, nu secretare, nu consilieri, nu sume forfetare!
Chiar dacă i-am aduce și câte-o consoartă urecheată, fiecăruia dintre ei, pentru a nu mai sta melancolici, cu urechile pleoștite și cu organul genital erect pe sub burtă, tot am ieși mai ieftin. Cel puțin în cazul României, niște senatori care ar vota cu copita ar fi mult mai eficienți decât cei actuali, care votează cu curul. Și care votează numai legi pentru curul personal!
Așadar, în urma acestor raționamente, să ne reconsiderăm atitudinea noastră, ca specie, față de simpaticul și folositorul urecheat, și să nu-l mai pomenim niciodată în jignirile noastre.
 |
| Tit-Liviu Brăiloiu, un senator pe care l-am înnobila dacă i-am spune „Măgarule!”, așa că o să-i spunem simplu, „Senatorule!” Foto: hotnews.ro |
„Porcule!” „Te-ai îmbătat ca un porc!”
O altă vietate pe care o exploatăm la maximum, de mii și mii de ani, și pentru care nu avem respectul cuvenit este porcul. Dacă în limba engleză expresia „drunk like a lord” ( beat ca un stăpân) își are o justificare logică, prin aceea că stăpânii își permiteau să se îmbete mult mai mult decât slujitorii lor, în cazul expresiei românești nu există chiar nici o justificare. A văzut cineva, vreodată, vreun porc, în stare de ebrietate avansată, care să se clatine pe picioare, să-și piardă echilibrul și să se tăvălească prin șanțuri? Evident, nu! În schimb, destui reprezentanți ai speciei noastre, pot fi văzuți căutându-și centrul de greutate în patru labe, prin împrejurimile birturilor sătești sau ale cârciumilor de cartier. Putem găsi chiar și în fruntea Comisiei Europene căutători ai propriului centru de greutate, pierdut în urma consumului de spirtoase. Iar dacă jignirea se referă la faptul că cineva este „murdar ca un porc”, iarăși nu este justificată, pentru că, cine a îngrijit porci într-o gospodărie, la țară, poate să confirme că porcul este un animal foarte curat, care-și face nevoile fiziologice într-un colț al cocinii, nu peste tot. Iar dacă-l vedem uneori, vara, că se tăvălește în noroi, o face pentru a se răcori și pentru a scăpa de paraziții de pe piele. Ca să nu mai spunem că și noi, ajunși la vârsta când „cheresteaua” ne devine mai șubredă, ne ducem în stațiunile balneoclimaterice, unde ne tăvălim în nămol, ca niște porci. Animalul fără de care orice gospodărie țărănească era considerată săracă, și care aducea îndestulare pe timpul iernii în cămările oamenilor, a ajuns, astfel, să poarte vina și pentru viciul consumului nostru exagerat de alcool, sau pentru mizeria noastră fizică.
Iar dacă ne gândim la frații lor rămași în sălbăticie, jignirile noastre sunt cu atât mai nejustificate, dacă ne gândim că mistreții de la Balc, au aceeași soartă ca a taurilor din arenele spaniole, doar pentru a satisface nevoia de a ucide a unor masculi-alfa ai speciei noastre, pe care cucerirea unei zâne reșapate, chiar și cu treizeci de ani mai tânără, nu le-ar mai satisface îndeajuns orgoliul masculinității.
Așa că, dacă mai vedem, de-acum încolo, vreun individ în căutarea echilibrului pierdut și mirosind a floare de butoi, să nu-i mai asociem imaginea cu cea a vietății care ne asigură, pe timpul iernii, cârnații, slăninuța, caltaboșii, toba sau cărnița în untură la borcan.
Și, pentru că am văzut deseori pe internet că imaginea unui senator a fost asociată cu cea a pașnicului patruped grohăitor, mărturisesc că, chiar dacă aș fi antropofag, cu riscul de a fi pus în situația de-a muri de inaniție, n-aș putea să mănânc, cu nici un chip, o răcitură făcută din urechile acestui senator.
 |
| Șerban Nicolae, un senator care a fost înnobilat cu cartilagii porcine, pentru a i se crește valoarea pe piața politică a României. Foto: giurgiu-acid.ro |
„Ca o caracatiță!”
Inteligenta cefalopodă, al cărei ADN, după ultimele cercetări, ar conține chiar gene extraterestre, a ajuns să aibă o conotație negativă, în gândirea noastră, mai ales după difuzarea unui serial italian, care purta chiar numele ei, „Caracatița”, în care o rețea mafiotă, a cărei reprezentare grafică ar semăna cu imaginea tentaculară a misterioasei creaturi, de pe fundul mării, pusese stăpânire pe societatea din țara cu formă de cizmă. Ca să înțelegeți mai bine metafora, imaginați-vă o caracatiță îmbrățișând cu tentaculele ei cizma de cauciuc a unui pescar. Deși relația noastră cu extraordinara creatură a fost, de-a lungul timpului, mai mult pe linie culinară, fiind ciopârțită în farfurie și asezonată cu legume și alte ingrediente comestibile, asocierea imaginii ei cu cea a unei rețele mafiote, cred că este o jignire la adresa ei. Sunt convins că la multe teste de inteligență, caracatița ar depăși la punctaj mulți indivizi cu lanț gros de aur la gât, cu cefe groase și cu frunți înguste, aparținători ai rețelelor mafiote de trafic de carne vie.
„Rechinii imobiliari”
 |
| Pescar grec, în portul Limenaria, insula Thassos, încercând să-i explice unei caracatițe cât de bine se va simți într-o tigaie încinsă. Foto: George Balaur |
„Rechinii imobiliari”
Antreprenorii din domeniul imobiliar, care reușesc, prin metode nu tocmai corecte, să pună mâna pe spațiile verzi ale micilor sau marilor orașe, pentru a construi monstruozități arhitectonice, cei care cumpără terenuri extravilane și le schimbă apoi destinația în terenuri pe care să se poată construi, toți cei care, într-un fel sau altul, au ajuns să facă afaceri la scară mare în acest domeniu, de obicei la limita legii, sau dincolo de limita ei, au ajuns ca imaginea să le fie asociată cu cea a nevinovatului pește preistoric. Vânat cu o cruzime inimaginabilă, în special de chinezi, care le consumă doar înotătoarea dorsală, pentru un presupus efect afrodiziac, rechinul, mai bine zis cele cam trei sute de specii cunoscute, a ajuns aproape în pragul extincției, destabilizând, aproape ireversibil, tot ecosistemul marin, cu consecințe grave pentru existența chiar a speciei noastre în viitor. Instinctul lui teritorial este aproape inexistent și în nici un caz nu se compară cu cel al investitorilor imobiliari, iar cele câteva ființe umane care au ajuns din întâmplare în farfuria rechinilor, mai mult surfiști neglijenți, care-și făcuseră cu o seară înainte pedichiura și care-și lăsaseră urme de sânge pe unghii, în nici un caz nu se compară cu victimele înscrise pe răboj de minusculul țânțar. Care și el apare într-o zicală în care i se diminuează, nejustificat , rolul criminal, ținând cont de numărul victimelor lui asupra speciei noastre: „A făcut, din țânțar, armăsar!”
 |
| Un rechin imobiliar, care s-a săturat de înghițit zonele verzi ale orașului și a trecut pe prospătură humanoidă. Foto: playtech.ro |
„Dinozaurilor!”
Într-o societate preponderent gerontocrată, adică unde predomină o conducere a celor bătrâni, așa cum există în majoritatea țărilor lumii, aceștia sunt „alintați” de către cei tineri, care nu se pot manifesta în conducerea politică, cu apelativul ce denumește uriașele reptile dispărute, nu se știe cum, cu sute de milioane de ani în urmă. Adică li se spune: „Băi, plecați odată de la putere și lăsați-i pe cei tineri să conducă, pentru că ei au viitorul în față, nu voi, ramoliților, care vă agățați de funcții și de sinecuri și faceți ca societatea noastră să băltească în stagnare și-n înapoiere!” Nici țara noastră nu duce lipsă de astfel de reptile preistorice nemuritoare, cei mai reprezentativi, mai vizibili și mai nocivi fiind Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu și Valer Dorneanu, adevărate relicve ale preistoriei, care par să nu fie deranjați de nici un cataclism planetar. Poate să cadă orice asteroid peste planeta Pământ, poate să erupă cel mai mare vulcan, de o sută de ori mai violent decât Krakatoa, care să acopere cerul planetei cu un strat gros de cenușă, poate chiar și Luna să se prăbușească peste Casa Poporului, acești „dinozauri” vor rezista în continuare în structurile puterii dâmbovițene. Pentru că cea mai mare calamitate pentru un popor, mai mare decât asteroizii, decât vulcanii sau tsunami-urile, este propria lui prostie. Așa că mi se pare nepotrivit să tulburăm liniștea preistoricelor reptile și să le amestecăm amintirea în fojgăiala noastră contemporană. Să-i lăsăm să-și doarmă veșnicia ascunși în straturile geologice și să nu-i mai jignim amestecându-i cu indivizi de care s-a săturat propria lor specie.
 |
| Groparul dinozaurilor din toate erele geologice, veșnicul tânăr și ferice Ion Iliescu, folosindu-și indexul pentru a ne arăta calea socialismului de tip suedez, cu finalitate venezueleană. Foto: hotnews.ro |
 |
| Deși oasele dinozaurilor din muzeele lumii încep să se descompună, acest exemplar viu va dăinui multă vreme, ținut în viață de prostia și indolența catastrofală a poporului din care face parte. Foto: b1.ro |
 |
| Masculul șef al Fermei animalelor, în variantă românească, care a transformat C.C.R. (Curtea Constituțională Română) în O.J.O. ( Ograda Jivinelor Obediente) Foto: cotidianul.ro |
Jignirile pe care le aducem, zilnic, în vorbirea noastră, vietăților din jur, de mii și mii de ani, sunt mult mai multe, cum ar fi, de exemplu, denumirea de pește dată unui proxenet, sau de șacal, dată unui individ josnic, rapace, lacom, sau de pupăză, dată unei femei sau fete îmbrăcată colorat și cam ușuratică, sau papagal, pentru cineva care repetă mecanic ceea ce spune altcineva, și altele, și altele. Pentru că nu vreau să abuzez de timpul și răbdarea voastră, mă opresc aici, pentru că nu vreau nici să vă plictisesc și nici să vă fac să vă opriți din citit la jumătatea articolului.
Ceea ce am vrut să scot în evidență, este nedreptatea pe care o facem unor ființe nevinovate, cărora ar trebui să le cerem iertare pentru că le-am exploatat nemilos de-a lungul mileniilor și să le mulțumim că încă ne mai suportă pe aceeași planetă cu ele.
George Balaur,
Mangalia, 19 ianuarie 2019
