Omul, ca entitate energo-informațională vie, a căutat, încă din zorii istoriei sale, să găsească noi modalități de a relaționa cu mediul, în așa fel încât dependența față de ceilalți oameni din jur să fie minimă. Astfel, atunci când a folosit o piatră ca să spargă o nucă sau o alună, și-a redus considerabil efortul fizic necesar acestei operațiuni, iar când a pus mâna pe un ciomag și i-a făcut proba pe spinarea concurenților la aceeași sursă de hrană, a realizat că traiul îndestulat îi era asigurat cu un efort mult mai mic decât anterior folosirii lui.
Din studierea aripii păsărilor a rezultat aripa avionului, din studierea ochiului a apărut aparatul de fotografiat, apoi cel de filmat, din studierea termitierelor au luat naștere clădirile ecologice, care folosesc minimum de energie pentru asigurarea climatului interior. Încet, încet, a început să observe și să copieze procesele biologice și structurile organismelor vii și le-a adaptat vieții lui, rezultând astăzi știința numită bionică.
Au apărut astfel stimulatoarele cardiace, rinichiul artificial, ficatul din care nu se mai poate face pateu, mâna bionică, piciorul bionic și chiar penisul din latex, care are marele merit că scutește femeia de prezența întregului corp bărbătesc, păros și, vorba cronicarului, „degrabă mirositoriu a transpirație masculină, lăsător de șosete pe covor și fumător de țigară...după”.
O bună parte din ceea ce a inventat omul, tehnic, a fost inventat cu scopul de a renunța la ajutorul celorlalți oameni iar astăzi s-a ajuns ca marile firme producătoare de „ceva”, indiferent ce, să folosească oameni numai acolo unde nu pot fi folosiți roboți, deoarece oamenii nu sunt așa de eficienți și de nepretențioși cum sunt aceștia. Ei nu cer timp de odihnă, nu cer salariu, concediu, asigurări de risc și de sănătate, nu cer condiții de muncă și salopete curate, concediu medical sau prime de sărbători.
Omul, datorită propriilor lui invenții, a ajuns aproape inutil în procesul de producție, rămânând să fie folosit numai în procesele de creație, de intervenție în caz de pericol sau acolo unde lanțul de producție este nerepetitiv. Acolo unde este repetiție de mișcări, nu va dura mult și locul respectiv de muncă va fi luat de o bâzdâganie neînsuflețită. Forța musculară limitată a omului, nevoia lui de somn, de relaxare, de a se hrăni, de a se deconecta, de a avea o familie, îl fac necompetitiv cu mașinăria care nu are nevoie pentru a funcționa decât de energie și de o revizie tehnică periodică.
„Compensația” pentru această inutilitate, pe care singur și-a dobândit-o, de-a lungul mileniilor, este faptul că s-a înconjurat chiar el de tot felul de prelungiri ale funcțiilor sale biologice, tot felul de „proteze”, mai mult sau mai puțin necesare, care în final l-au separat și mai mult de semenii săi.
Aflat permanent la exact jumătatea distanței între cel mai puternic microscop și cel mai performant telescop, indiferent câte milenii va mai evolua tehnica de acum încolo, omul s-a izolat de ceilalți membri ai societății, cu fiecare nouă născocire tehnică pe care a pus-o-n practică. Folosirea propriului autoturism l-a izolat de cei ce călătoresc cu autobuzul sau pe jos, folosirea televizorului l-a separat de cei cu care viziona împreună un film la cinematograf iar ultima năzbâtie tehnică, smartfonul, aproape că l-a izolat definitiv, dându-i totuși iluzia că l-a conectat cu toți locuitorii planetei.
Așa cum îi spune și numele, telefonul deștept, mai deștept chiar decât utilizatorul lui, a înlocuit o multitudine de obiecte, care până mai ieri umpleau biroul și chiar casa: telefon, ceas de mână, deșteptător, sonerie, carnețel de însemnări, ziar, carte, aparat de radio, magnetofon, televizor, consolă de jocuri, partener de șah și de orice alt joc, calendar, lanternă, calculator de buzunar, mașină de scris, aparat foto, aparat de filmat, card bancar, creion, portofel... și lista se completează aproape zilnic, cu noi aplicații inventate de mintea omenească, cu scopul de a reduce și mai mult dependența de ceilalți oameni.
Cu căștile în urechi și cocoșat tot timpul asupra cutiei lui magice, omul pare să devină o ființă aproape autistă, conectată la un alt univers, paralel cu cel tridimensional, în care corpul lui fizic este nevoit să viețuiască. Omul pare să-și țină în mână și să-și privească propriul creier. Și chiar este o proteză a creierului, dacă ținem cont de imensa cantitate de informație înmagazinată. Să ne gândim numai la faptul că numerele din lista de persoane apelate nu mai sunt memorate în propria substanță cenușie, ci în cipurile de memorie ale cutiei care ne-a făcut dependenți de ea, ca să nu mai vorbim de cantitatea de informație a fișierelor scrise, audio sau video.
Completarea telefonului deștept cu celebrii ochelari oferiți de Google, urma să facă din ființa bipedă un fel de android, un robot antropomorf imaginat de scriitorii SF ai secolului trecut, omniscient, omnipotent, ubicuu, lipsindu-i doar butonul pentru teleportare din buricul degetului mare.
O nouă specie umanoidă se naște chiar sub ochii noștri: „homo sapiens cocoșatus smartfonus”. Există astăzi indivizi care lucrează doar online, din confortul propriului domiciliu, comandându-și tot online hrana și celelalte obiecte și servicii de care au nevoie. Chiar și pentru a simți îmbrățișarea unei ființe aflate pe cealaltă parte a Pământului, s-au inventat dispozitivele haptice, care te îmbrățișează cu forța cu care cel de la antipozi îmbrățișează mașinăria corespondentă de lângă el.
Astfel, izolat de restul lumii prin propriile lui invenții, omul a devenit o ființă aparent atotputernică, capabilă să-și asigure, printr-un click de mouse, tot ceea ce-și dorește. Trăitor într-un univers aseptic, adimensional, asemenea unei mici zeități, care nu mai are nevoie de nici o altă ființă omenească pentru a dobândi ceea ce-și dorește, ținând în mână peștișorul lui paralelipipedic de aur, care-i satisface, nu doar trei, ci toate dorințele, omul supertehnicizat și superinformat, a devenit, din păcate, și foarte singur.
Înconjurat mai mult de aparate și de butoane decât de ființe omenești, omul a devenit el însuși un mecanism tehnic, conectat la alte mașinării. Lipsit de empatie și de conexiuni directe, emoționale, cu ceilalți oameni, omul devine indiferent la suferința celorlalți și, ceea ce este și mai grav, hiperbolizează propriile suferințe, pe care nu le poate comunica emoțional decât unor butoane.
În aparență stăpânitor al universului tehnic din jurul său, el devine, de fapt, o prelungire, o anexă a acestuia, iar emoțional, omenește, devine extrem de fragil.
Nu e de mirare că rata sinuciderilor este foarte ridicată în țări ca Japonia sau Finlanda, unde omul bionic imaginat de science-fiction cu decenii în urmă, departe de fericirea promisă de tehnică, are ca ultimă dorință, autodistrugerea. Ciudat, nu !? Superman-ul zilelor noastre, cocoșat și însingurat deasupra computerului său, nu seamănă nici pe departe cu superman-ul imaginat de SF!
Poate că tocmai nefolosirea corpului fizic în funcțiile pentru care a fost creat, comandă creierului biologic autodistrugerea. Ieșirea din această spirală a depresiei nu se poate face decât prin reconectarea omului la alte entități biologice. Grija pentru o simplă plantă, pentru un animal de companie, căruia să-i acorzi câteva cuvinte și o mângâiere pe zi, dragostea și grija pentru copii, pentru partenerul de viață, implicarea în proiecte de voluntariat, în grupuri umane mai largi, sunt căile de ieșire din drumul către însingurarea adusă de folosirea excesivă a tehnologiei, în special de cea a comunicațiilor.
Fiecare individ cu camera lui, cu spațiul lui vital, cu televizorul lui, cu telefonul lui, conectat la rețeaua lui socială, nu pare să fie standardul de fericire al societății occidentale de azi, de vreme ce acest model duce către depresie și sinucidere. Nu folosirea tehnologiei este nocivă, ci lipsa de măsură în folosirea ei. Și pentru că nu este de ajuns doar să vorbesc despre asta, trebuie să și pun în practică cele spuse, așa că vă rog să mă iertați, dar trebuie să închei aceste rânduri pentru că mă duc să dau de mâncare pisicilor, rățuștelor și cățelului. Pe curând!
 |
| Omul bionic sau „Homo sapiens cocoșatus smartfonus”. Sursa:www.slate.com |
Din studierea aripii păsărilor a rezultat aripa avionului, din studierea ochiului a apărut aparatul de fotografiat, apoi cel de filmat, din studierea termitierelor au luat naștere clădirile ecologice, care folosesc minimum de energie pentru asigurarea climatului interior. Încet, încet, a început să observe și să copieze procesele biologice și structurile organismelor vii și le-a adaptat vieții lui, rezultând astăzi știința numită bionică.
Au apărut astfel stimulatoarele cardiace, rinichiul artificial, ficatul din care nu se mai poate face pateu, mâna bionică, piciorul bionic și chiar penisul din latex, care are marele merit că scutește femeia de prezența întregului corp bărbătesc, păros și, vorba cronicarului, „degrabă mirositoriu a transpirație masculină, lăsător de șosete pe covor și fumător de țigară...după”.
O bună parte din ceea ce a inventat omul, tehnic, a fost inventat cu scopul de a renunța la ajutorul celorlalți oameni iar astăzi s-a ajuns ca marile firme producătoare de „ceva”, indiferent ce, să folosească oameni numai acolo unde nu pot fi folosiți roboți, deoarece oamenii nu sunt așa de eficienți și de nepretențioși cum sunt aceștia. Ei nu cer timp de odihnă, nu cer salariu, concediu, asigurări de risc și de sănătate, nu cer condiții de muncă și salopete curate, concediu medical sau prime de sărbători.
Omul, datorită propriilor lui invenții, a ajuns aproape inutil în procesul de producție, rămânând să fie folosit numai în procesele de creație, de intervenție în caz de pericol sau acolo unde lanțul de producție este nerepetitiv. Acolo unde este repetiție de mișcări, nu va dura mult și locul respectiv de muncă va fi luat de o bâzdâganie neînsuflețită. Forța musculară limitată a omului, nevoia lui de somn, de relaxare, de a se hrăni, de a se deconecta, de a avea o familie, îl fac necompetitiv cu mașinăria care nu are nevoie pentru a funcționa decât de energie și de o revizie tehnică periodică.
„Compensația” pentru această inutilitate, pe care singur și-a dobândit-o, de-a lungul mileniilor, este faptul că s-a înconjurat chiar el de tot felul de prelungiri ale funcțiilor sale biologice, tot felul de „proteze”, mai mult sau mai puțin necesare, care în final l-au separat și mai mult de semenii săi.
Aflat permanent la exact jumătatea distanței între cel mai puternic microscop și cel mai performant telescop, indiferent câte milenii va mai evolua tehnica de acum încolo, omul s-a izolat de ceilalți membri ai societății, cu fiecare nouă născocire tehnică pe care a pus-o-n practică. Folosirea propriului autoturism l-a izolat de cei ce călătoresc cu autobuzul sau pe jos, folosirea televizorului l-a separat de cei cu care viziona împreună un film la cinematograf iar ultima năzbâtie tehnică, smartfonul, aproape că l-a izolat definitiv, dându-i totuși iluzia că l-a conectat cu toți locuitorii planetei.
Așa cum îi spune și numele, telefonul deștept, mai deștept chiar decât utilizatorul lui, a înlocuit o multitudine de obiecte, care până mai ieri umpleau biroul și chiar casa: telefon, ceas de mână, deșteptător, sonerie, carnețel de însemnări, ziar, carte, aparat de radio, magnetofon, televizor, consolă de jocuri, partener de șah și de orice alt joc, calendar, lanternă, calculator de buzunar, mașină de scris, aparat foto, aparat de filmat, card bancar, creion, portofel... și lista se completează aproape zilnic, cu noi aplicații inventate de mintea omenească, cu scopul de a reduce și mai mult dependența de ceilalți oameni.
Cu căștile în urechi și cocoșat tot timpul asupra cutiei lui magice, omul pare să devină o ființă aproape autistă, conectată la un alt univers, paralel cu cel tridimensional, în care corpul lui fizic este nevoit să viețuiască. Omul pare să-și țină în mână și să-și privească propriul creier. Și chiar este o proteză a creierului, dacă ținem cont de imensa cantitate de informație înmagazinată. Să ne gândim numai la faptul că numerele din lista de persoane apelate nu mai sunt memorate în propria substanță cenușie, ci în cipurile de memorie ale cutiei care ne-a făcut dependenți de ea, ca să nu mai vorbim de cantitatea de informație a fișierelor scrise, audio sau video.
Completarea telefonului deștept cu celebrii ochelari oferiți de Google, urma să facă din ființa bipedă un fel de android, un robot antropomorf imaginat de scriitorii SF ai secolului trecut, omniscient, omnipotent, ubicuu, lipsindu-i doar butonul pentru teleportare din buricul degetului mare.
O nouă specie umanoidă se naște chiar sub ochii noștri: „homo sapiens cocoșatus smartfonus”. Există astăzi indivizi care lucrează doar online, din confortul propriului domiciliu, comandându-și tot online hrana și celelalte obiecte și servicii de care au nevoie. Chiar și pentru a simți îmbrățișarea unei ființe aflate pe cealaltă parte a Pământului, s-au inventat dispozitivele haptice, care te îmbrățișează cu forța cu care cel de la antipozi îmbrățișează mașinăria corespondentă de lângă el.
 |
| Smartfon în loc de pâine. Sursa: adevarul.ro |
Astfel, izolat de restul lumii prin propriile lui invenții, omul a devenit o ființă aparent atotputernică, capabilă să-și asigure, printr-un click de mouse, tot ceea ce-și dorește. Trăitor într-un univers aseptic, adimensional, asemenea unei mici zeități, care nu mai are nevoie de nici o altă ființă omenească pentru a dobândi ceea ce-și dorește, ținând în mână peștișorul lui paralelipipedic de aur, care-i satisface, nu doar trei, ci toate dorințele, omul supertehnicizat și superinformat, a devenit, din păcate, și foarte singur.
Înconjurat mai mult de aparate și de butoane decât de ființe omenești, omul a devenit el însuși un mecanism tehnic, conectat la alte mașinării. Lipsit de empatie și de conexiuni directe, emoționale, cu ceilalți oameni, omul devine indiferent la suferința celorlalți și, ceea ce este și mai grav, hiperbolizează propriile suferințe, pe care nu le poate comunica emoțional decât unor butoane.
În aparență stăpânitor al universului tehnic din jurul său, el devine, de fapt, o prelungire, o anexă a acestuia, iar emoțional, omenește, devine extrem de fragil.
Nu e de mirare că rata sinuciderilor este foarte ridicată în țări ca Japonia sau Finlanda, unde omul bionic imaginat de science-fiction cu decenii în urmă, departe de fericirea promisă de tehnică, are ca ultimă dorință, autodistrugerea. Ciudat, nu !? Superman-ul zilelor noastre, cocoșat și însingurat deasupra computerului său, nu seamănă nici pe departe cu superman-ul imaginat de SF!
Poate că tocmai nefolosirea corpului fizic în funcțiile pentru care a fost creat, comandă creierului biologic autodistrugerea. Ieșirea din această spirală a depresiei nu se poate face decât prin reconectarea omului la alte entități biologice. Grija pentru o simplă plantă, pentru un animal de companie, căruia să-i acorzi câteva cuvinte și o mângâiere pe zi, dragostea și grija pentru copii, pentru partenerul de viață, implicarea în proiecte de voluntariat, în grupuri umane mai largi, sunt căile de ieșire din drumul către însingurarea adusă de folosirea excesivă a tehnologiei, în special de cea a comunicațiilor.
Fiecare individ cu camera lui, cu spațiul lui vital, cu televizorul lui, cu telefonul lui, conectat la rețeaua lui socială, nu pare să fie standardul de fericire al societății occidentale de azi, de vreme ce acest model duce către depresie și sinucidere. Nu folosirea tehnologiei este nocivă, ci lipsa de măsură în folosirea ei. Și pentru că nu este de ajuns doar să vorbesc despre asta, trebuie să și pun în practică cele spuse, așa că vă rog să mă iertați, dar trebuie să închei aceste rânduri pentru că mă duc să dau de mâncare pisicilor, rățuștelor și cățelului. Pe curând!
