„Ești ceea ce mănânci!”
De când am auzit prima dată vorbele astea înțelepte, cu destul de mulți ani în urmă, am început să mă uit la oameni cu alți ochi, mai ales la cei trecuți de cel puțin o jumătate de secol de existență, combinând zicerea de mai sus, cu altă zicere înțeleaptă, cum că „după cincizeci de ani, avem chipul pe care-l merităm”, începând astfel să fac asocieri vizuale între chipurile oamenilor și „chipurile” animalelor a căror carne au consumat-o preponderent humanoizii, în jumătatea de veac de ronțăială.
Există o mare doză de adevăr în vorbele înțelepte de mai sus, dar nu trebuie gândit numai cu referire la aspectul fizic, exterior, cât mai ales la partea energetică și emoțională a efectelor hranei asupra noastră.
Vom observa, astfel, că un mare consumator de carne de porc va avea înfățișare de parlamentar, un pasionat de carne de pasăre va avea o față de guguștiuc sau de papagal, un mare amator de pește va avea moacă de proxenet, iar unul care preferă polenul și mierea produse de harnicele albine, va avea, negreșit, față de trântor, iar spiritul îi va fi...înțepător. Și veninos! Cât despre vegani, cei care consumă preponderent hrană vegetală crudă, ei vor avea înfățișarea „trestiei gânditoare” a lui Blaise Pascal. Cu excepția celor aproximativ trei mii de autotrofi, adică a acelor oameni care au ajuns la stadiul de a-și lua energia direct din mediul înconjurător, printr-un fel de fotosinteză, nefiind nevoiți să mai introducă altceva în organism, noi, restul, ceilalți șapte miliarde de locuitori ai planetei Pământ, suntem nevoiți să ronțăim planeta pe care locuim, fiind toți niște tuburi digestive ambulante, un fel de râme dotate cu mâini, picioare și antene de depistare a hranei, singura mare deosebire între noi și râma care trăiește sub pământ fiind aceea că pământul pe care-l trecem noi prin mațe este sub alte forme, mai plăcute ochiului, nasului și limbii noastre: fructe, legume, semințe, mititei, bere, saramură de pește, mămăligă...gata, nu mai continui, că-mi lasă deja gura apă!
 |
| Un senator din Ferma animalelor. Nu știu dacă consumă preponderent carne de porc, dar l-am văzut de multe ori cu polonicul plin de ceva moale și de culoare maronie. Sursa:georgeisme.ro |
 |
| Nici un nutriționist din lume și nici o religie nu m-ar putea convinge să renunț definitiv la saramura de crap! Sursa: curățat peștele, tăiat, sărat-eu; făcut saramura-nevastă-mea! |
Și, pentru că orice plăcere de pe lumea asta are și partea ei de neplăcere, suntem condamnați să efectuăm zilnic și ritualul opus mâncatului; ceea ce introducem pe partea superioară a tubului digestiv, trebuind să fie evacuat, la scurt timp, gravitațional, pe orificiul din partea de jos. Nimeni nu e scutit de corvoada asta, nici măcar regina Angliei, nici Miss World, nici doamna Merckel, nici președintele Putin.
 |
| Regina Regatului Unit, folosind partea superioară a tubului digestiv. Sursa foto:freackingnews.com |
 |
| Aceeași regină, pe tron, folosind partea inferioară a tubului digestiv. Sursa foto:brostrick.com |
O delicatesă a românilor, deși mulți nu recunosc pe față adevărul ăsta, este pastrama, mai ales atunci când ea este făcută din capra vecinului. Tot în meniul nostru cotidian intră și ficații, pe care ni-i mâncăm reciproc, mâncătoria fiind o activitate specifică nației noastre, care, în loc să ne energizeze, ne consumă, de fapt, și energia și organul intern responsabil cu detoxifierea, românii fiind astfel un popor canibal în plină modernitate; pe aeroportul Henri Coandă, de la Otopeni, ar putea fi scris, ca în bancul din copilăria noastră: „Bine ați venit, mânca-v-aș!”
Zeul bucătar
Dacă pe timp de război sunt ridicați în slăvi generalii și se glorifică cei ce distrug cât mai multe vieți, pe timp de pace, atunci când oamenii se dedau plăcerilor vieții, la mare prețuire se află cei ce ne satisfac aceste plăceri, unul din ei fiind bucătarul, alintat și supranumit de media zilelor noastre cu titlul de „chef”, adică șef, mai pe românește, bucătarul devenind astfel șeful plăcerilor noastre, cel ce ne alintă și ne torturează papilele gustative. Dacă războiul ne ascute simțurile și ne face mușchii să crească, pacea ne moleșește instinctele, ne atrage la plăceri de tot felul, ne îngroașă ceafa și grăsimea de pe burtă!
Se practică chiar un cult al personalității „chef”-ului, câștigătorii concursurilor de gătit fiind asociați apoi cu mâncarea gustoasă și sănătoasă pe toate panourile publicitare și în emisiunile culinare de la televizor.
Deși mânuitori ai polonicului și ai lingurii de lemn, instrumente blânde și inofensive, bucătarii-șefi din juriile concursurilor de gătit trebuie să fie duri, încruntați și miștocari. Așa cere regia! Dacă pentru femeie asocierea cu expresia „la cratiță” are un efect peiorativ, pentru bărbat asocierea cu bucătăria și uneltele ei trebuie să fie una pozitivă, de învingător, de mascul alfa. Există chiar mitul că cei mai buni bucătari sunt bărbații, nu femeile, iar petrecerile simandicoase, cu multă lume subțire,( și snoabă, aș adăuga eu), trebuie musai să aibă ca bucătar șef și pe unul din „chefii”-vedetă ai zilei.
Când lucram ca pilot, în nopțile geroase de iarnă, atunci când îmi înghețau picioarele pe tabla rece a vapoarelor, mă gândeam ce meserie plăcută au frizerii și, mai ales, bucătarii, care se lăfăiau la căldurică lângă plita încinsă și oala cu ciorbiță.
Dacă aș fi avut un băiat, l-aș fi sfătuit să se facă bucătar. Bucătarii trăiesc epoca lor de glorie: este una din meseriile cele mai căutate din lume, în toate saiturile de job-uri există în permanență oferte de angajare, și nu puțini sunt bucătarii navetiști internaționali, care lucrează la mii de kilometri distanță de locul unde își au domiciliul.
Dacă pasiunea pentru gătit este combinată și cu abilitatea de a vorbi în public, succesul planetar este asigurat, Jamie Oliver fiind cel mai la îndemână exemplu, care,( cinste lui!), fiind bun la amestecat vorbele la fel de bine cum e la amestecatul gălbenușului cu muștarul, a reușit să câștige chiar un proces cu asasinii în masă de la Mc Donalds, despre a căror mâncare a spus că este un căcat supermediatizat.
Este de admirat că un om care, având, îndeobște, o ocupație pașnică, în jurul plitei fierbinți și pe lângă cratițe și tigăi, a luat taurul de coarne și s-a luptat cu gigantul american, producător de diabet, obezitate și alte minunății de boli moderne, răspândit ca o râie pe tot mapamondul, dând peste cap tradiții culinare milenare și îngrășând populații de oameni care până mai ieri fuseseră formate din oameni supli și sănătoși.
Zeul bucătar
Dacă pe timp de război sunt ridicați în slăvi generalii și se glorifică cei ce distrug cât mai multe vieți, pe timp de pace, atunci când oamenii se dedau plăcerilor vieții, la mare prețuire se află cei ce ne satisfac aceste plăceri, unul din ei fiind bucătarul, alintat și supranumit de media zilelor noastre cu titlul de „chef”, adică șef, mai pe românește, bucătarul devenind astfel șeful plăcerilor noastre, cel ce ne alintă și ne torturează papilele gustative. Dacă războiul ne ascute simțurile și ne face mușchii să crească, pacea ne moleșește instinctele, ne atrage la plăceri de tot felul, ne îngroașă ceafa și grăsimea de pe burtă!
Se practică chiar un cult al personalității „chef”-ului, câștigătorii concursurilor de gătit fiind asociați apoi cu mâncarea gustoasă și sănătoasă pe toate panourile publicitare și în emisiunile culinare de la televizor.
Deși mânuitori ai polonicului și ai lingurii de lemn, instrumente blânde și inofensive, bucătarii-șefi din juriile concursurilor de gătit trebuie să fie duri, încruntați și miștocari. Așa cere regia! Dacă pentru femeie asocierea cu expresia „la cratiță” are un efect peiorativ, pentru bărbat asocierea cu bucătăria și uneltele ei trebuie să fie una pozitivă, de învingător, de mascul alfa. Există chiar mitul că cei mai buni bucătari sunt bărbații, nu femeile, iar petrecerile simandicoase, cu multă lume subțire,( și snoabă, aș adăuga eu), trebuie musai să aibă ca bucătar șef și pe unul din „chefii”-vedetă ai zilei.
Când lucram ca pilot, în nopțile geroase de iarnă, atunci când îmi înghețau picioarele pe tabla rece a vapoarelor, mă gândeam ce meserie plăcută au frizerii și, mai ales, bucătarii, care se lăfăiau la căldurică lângă plita încinsă și oala cu ciorbiță.
Dacă aș fi avut un băiat, l-aș fi sfătuit să se facă bucătar. Bucătarii trăiesc epoca lor de glorie: este una din meseriile cele mai căutate din lume, în toate saiturile de job-uri există în permanență oferte de angajare, și nu puțini sunt bucătarii navetiști internaționali, care lucrează la mii de kilometri distanță de locul unde își au domiciliul.
Dacă pasiunea pentru gătit este combinată și cu abilitatea de a vorbi în public, succesul planetar este asigurat, Jamie Oliver fiind cel mai la îndemână exemplu, care,( cinste lui!), fiind bun la amestecat vorbele la fel de bine cum e la amestecatul gălbenușului cu muștarul, a reușit să câștige chiar un proces cu asasinii în masă de la Mc Donalds, despre a căror mâncare a spus că este un căcat supermediatizat.
 |
| Jamie Oliver, poate cel mai celebru bucătar din lume, care a învins armata de avocați ai lui Mc Donalds, pe care i-a acuzat că folosesc în mâncarea lor ingrediente necomestibile. Sursa: ro.pinterest.com |
Este de admirat că un om care, având, îndeobște, o ocupație pașnică, în jurul plitei fierbinți și pe lângă cratițe și tigăi, a luat taurul de coarne și s-a luptat cu gigantul american, producător de diabet, obezitate și alte minunății de boli moderne, răspândit ca o râie pe tot mapamondul, dând peste cap tradiții culinare milenare și îngrășând populații de oameni care până mai ieri fuseseră formate din oameni supli și sănătoși.
Ce spun textele sacre despre alimentația omului?
Religiile, fiind instrumente politice de dominație a maselor, și-au băgat coada în toate aspectele vieții oamenilor, inclusiv sub plapumă, în cele legate de sexualitate, așa că nu puteau să nu se bage și în ceaunul în care fierbe mămăliga sau în tigaia în care se prăjește cârnatul.
1) Astfel, biblia, chiar în primul capitol, Geneza, la versetul 29, ne stabilește pe vecie meniul, în contradicție totală cu meniul imensei majorități a restaurantelor din lume: „Și Dumnezeu a zis: Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră.”
Adică, am putea trăi bine-mersi doar cu semințe și fructe, fără friptură de porc, fără sarmale, tobă , cîrnați, ciorbă de miel, drob sau cozonaci! Un cunoscut supermarket de materiale de construcție și bricolaj are la vânzare o mare varietate de cuie în care să ne punem pofta! Nu-i fac reclamă, pentru că nu am voie!
Totuși, cea mai citită carte din lume, continuă pe parcursul ei cu numeroase alte referiri la ceea ce ne intră pe gură și ceea ce ne iese pe cur; cititorul sincer și credincios este buimăcit total, încât, pentru a se desmetici, trebuie neapărat să dea pe gât și o sticlă de vin, asta pentru a asculta de altă zicere înțeleaptă a anticilor, „in vino veritas”, adică, dacă ai vreo nelămurire în privința a ceva, e de-ajuns să gâlgâi ceva pe beregată și vei avea răspuns la toate întrebările. Pentru a vă convinge, studiați ce spune biblia despre păpică pe blogul ăsta și, dacă nu v-ați lămurit, dați fuga la boutique-ul de la colț și lămuriți-vă după ce dați pe gât o sticlă de grasă de Cotnari.
Culmea este că oamenii, la cele două mari sărbători religioase ale creștinismului, se întrec în a nu mânca exact ceea ce-i învață, în versetul 29, cartea lor sfântă, făcând mațul gros cât mâneca cojocului, după ce se-ndoapă cu carnea porcului și-a mielului, cel mai cunoscut urechilor noastre fiind, în aceste zile, în afară de „Steaua” și ”Leru-i ler”, colindul „liru-liru” al ambulanțelor.
Acuma, vorbind așa-ntre noi, că nu ne aude nimeni, îi poți oare convinge pe chinezi, presupunând c-ar trece toți la creștinism, să nu mai mănânce șerpi, broaște și alte jivine, ei, care, după cum știm, mănâncă orice din cele ce zboară, în afară de avion și orice din cele ce merg pe pământ și pe sub pământ, în afară de metrou?!
Culmea este că oamenii, la cele două mari sărbători religioase ale creștinismului, se întrec în a nu mânca exact ceea ce-i învață, în versetul 29, cartea lor sfântă, făcând mațul gros cât mâneca cojocului, după ce se-ndoapă cu carnea porcului și-a mielului, cel mai cunoscut urechilor noastre fiind, în aceste zile, în afară de „Steaua” și ”Leru-i ler”, colindul „liru-liru” al ambulanțelor.
Acuma, vorbind așa-ntre noi, că nu ne aude nimeni, îi poți oare convinge pe chinezi, presupunând c-ar trece toți la creștinism, să nu mai mănânce șerpi, broaște și alte jivine, ei, care, după cum știm, mănâncă orice din cele ce zboară, în afară de avion și orice din cele ce merg pe pământ și pe sub pământ, în afară de metrou?!
2) Bhagavad Gita, epopeea indiană, care ar însemna „Cântecul divin”, vine și ea cu referiri la modul de alimentație, arătând și ce se întâmplă dacă mâncăm preponderent anumite alimente. O găsiți pe net aici, la capitolul XVII: Yoga deosebirii celor trei credințe, începând cu versetul 7.
Am citit Bhagavad Gita în anii 90, în format fizic, pe hârtie, în traducerea indianistului Sergiu Al George, și am experimentat timp de vreo 4 luni de zile recomandările ei; am fost impresionat de efectele pozitive pe care le-am simțit asupra fizicului și psihicului, dar după aceea am intrat într-un amestec de hrană sănătoasă + „hrană gustoasă”, încercând să împac și capra mâncării cu care am fost obișnuit, și varza hranei sănătoase, așa cum era prezentată în textul sacru indian. Părerea mea este că e destul de greu să ai o alimentație sută la sută așa cum ne învață textele sacre ale omenirii, mai ales datorită faptului că devii pentru cei din jurul tău un ciudat; te vor izola și te vei autoizola de societate, pentru că oamenii, statistic vorbind, își schimbă mai degrabă religia decât modul de alimentație.
Mă gândesc ce ochi or fi făcut triburile de canibali când niște bărboși albi, veniți de peste mări și țări, le-au zis că nu-i frumos să mănânce la cină alți oameni, dar este OK să-i împuști de plăcere, să le cucerești teritoriile, să le iei toate resursele, să-i faci sclavii tăi...
Probabil că azi cărțile de bucate ale canibalilor ar avea rețete adaptate noilor condiții geo-culinaro-strategice : ceafă de bancher englez, împănată cu urechi de ofițer francez; explorator portughez la proțap; comerciant olandez la cuptor, în suc propriu...
Sau, așa cum veți vedea aici, pentru că albii au carnea prea ațoasă și prea sărată: japonez la cuptor, cu cartofi!
3) Ayurveda, sau știința vieții, un fel de medicină mai mult preventivă, apărută tot în cultura Indiei, cu peste șase milenii în urmă, împarte hrana în funcție de cele trei tipuri constituționale ale corpului omenesc: aer, apă, și pământ. Experimentând și modul ăsta de alimentație, chiar dacă nu în proporție de 100 %, înclin să le dau în mare măsură dreptate și lor, ideile din ayurveda fiind, în bună măsură, în conexiune cu cele din Bhagavad Gita. Ceva mai multe detalii, pentru o lectură mai ușoară și o înțelegere mai rapidă a ideilor de bază, găsiți pe acest site, dar există numeroase alte saituri cu explicații mai detaliate.
Concluzionând, zicala cu care am început articolul este adevărată, dar nu neapărat la modul simplist, în sensul de a deveni asemenea animalului pe care-l rostogolești pe esofag, cât mai ales în ideea influențării energetice a organismului psiho-fizic, care suntem. Fluxul energetic ce străbate întregul univers cunoscut este compus nu numai din alimentele ce ne traversează temporar corpul, ci din multe alte componente, mai grosiere sau mai subtile: aerul pe care-l respirăm, apa, lumina, câmpul magnetic al Pământului, celelalte frecvențe ale întregului spectru electromagnetic, sunetele care ne gâdilă sau ne bombardează timpanele, empatia pe care o avem pentru alte ființe, emoțiile pe care le trăim, toate formează acest flux energetic care contribuie la buna funcționare a organismului uman, care este, la rândul lui, un univers în miniatură, un fractal din MARELE UNIVERS observabil de noi, până acum, cu umilele noastre telescoape.
Și, pentru că se apropie sărbătoarea Paștelui, aveți ocazia să vă impresionați rudele și prietenii, la masa de duminică, când toată lumea ciocnește ouă vopsite, ronțăie ciolane de miel și se minunează de aroma de usturoi verde (mmm!) a drobului: scoateți din geantă casoleta cu salata de tofu și legume, o altă casoletă cu germeni de grâu și încă una cu sfeclă roșie amestecată cu morcov, țelină și hrean. Priviți-i cu un aer superior și disprețuitor, strâmbați din nas când vă uitați în farfuriile lor pline cu cadavre de animale nevinovate, și, mai ales, încercați să-i convingeți cât de sănătoasă este hrana pe care o mâncați voi! Dar, aveți grijă până unde mergeți cu munca de convingere, că s-ar putea să-i transformați subit în canibali!
Poți vedea celelalte postări, sus, în dreapta, în Arhiva blog
Mă gândesc ce ochi or fi făcut triburile de canibali când niște bărboși albi, veniți de peste mări și țări, le-au zis că nu-i frumos să mănânce la cină alți oameni, dar este OK să-i împuști de plăcere, să le cucerești teritoriile, să le iei toate resursele, să-i faci sclavii tăi...
Probabil că azi cărțile de bucate ale canibalilor ar avea rețete adaptate noilor condiții geo-culinaro-strategice : ceafă de bancher englez, împănată cu urechi de ofițer francez; explorator portughez la proțap; comerciant olandez la cuptor, în suc propriu...
Sau, așa cum veți vedea aici, pentru că albii au carnea prea ațoasă și prea sărată: japonez la cuptor, cu cartofi!
 |
| Canibali pregătind o bunătate de pradă! Sursa:ivoline.ro |
3) Ayurveda, sau știința vieții, un fel de medicină mai mult preventivă, apărută tot în cultura Indiei, cu peste șase milenii în urmă, împarte hrana în funcție de cele trei tipuri constituționale ale corpului omenesc: aer, apă, și pământ. Experimentând și modul ăsta de alimentație, chiar dacă nu în proporție de 100 %, înclin să le dau în mare măsură dreptate și lor, ideile din ayurveda fiind, în bună măsură, în conexiune cu cele din Bhagavad Gita. Ceva mai multe detalii, pentru o lectură mai ușoară și o înțelegere mai rapidă a ideilor de bază, găsiți pe acest site, dar există numeroase alte saituri cu explicații mai detaliate.
Concluzionând, zicala cu care am început articolul este adevărată, dar nu neapărat la modul simplist, în sensul de a deveni asemenea animalului pe care-l rostogolești pe esofag, cât mai ales în ideea influențării energetice a organismului psiho-fizic, care suntem. Fluxul energetic ce străbate întregul univers cunoscut este compus nu numai din alimentele ce ne traversează temporar corpul, ci din multe alte componente, mai grosiere sau mai subtile: aerul pe care-l respirăm, apa, lumina, câmpul magnetic al Pământului, celelalte frecvențe ale întregului spectru electromagnetic, sunetele care ne gâdilă sau ne bombardează timpanele, empatia pe care o avem pentru alte ființe, emoțiile pe care le trăim, toate formează acest flux energetic care contribuie la buna funcționare a organismului uman, care este, la rândul lui, un univers în miniatură, un fractal din MARELE UNIVERS observabil de noi, până acum, cu umilele noastre telescoape.
 |
| Conform unei simpatice reclame auzită zilele trecute: Să încetăm agresiunea împotriva ouălor. De Paști, să nu mai ciocnim ouă, mai bine să ciocnim pahare! Pline cu vin! Sursa: George Balaur |
Și, pentru că se apropie sărbătoarea Paștelui, aveți ocazia să vă impresionați rudele și prietenii, la masa de duminică, când toată lumea ciocnește ouă vopsite, ronțăie ciolane de miel și se minunează de aroma de usturoi verde (mmm!) a drobului: scoateți din geantă casoleta cu salata de tofu și legume, o altă casoletă cu germeni de grâu și încă una cu sfeclă roșie amestecată cu morcov, țelină și hrean. Priviți-i cu un aer superior și disprețuitor, strâmbați din nas când vă uitați în farfuriile lor pline cu cadavre de animale nevinovate, și, mai ales, încercați să-i convingeți cât de sănătoasă este hrana pe care o mâncați voi! Dar, aveți grijă până unde mergeți cu munca de convingere, că s-ar putea să-i transformați subit în canibali!
Poți vedea celelalte postări, sus, în dreapta, în Arhiva blog
