08 martie 2015

Despre ora de religie în școli

nerecomandat celor cu glanda umorului insuficient dezvoltată


Zilele trecute am fost chemat la școală, împreună cu ceilalți părinți, pentru a ni se aduce la cunoștință că, dacă vrem ca odraslele noastre să mai frecventeze ora de religie, va trebui să facem o cerere scrisă, care va fi trimisă ulterior la Inspectoratul Școlar.

Ședința a început cu regretul exprimat de domnul diriginte, prin care deplângea soarta celor câteva sute sau mii de copaci, care vor fi tăiați pentru a fabrica hârtia pe care vor fi scrise cele câteva milioane de cereri din toată țara. Apoi, părinții elevilor, rând pe rând, și-au exprimat părerea, într-un mod cât se poate de democratic.

Eu am spus că una dintre fiicele mele crede în avioane și aș dori să i se aducă un profesor de religie care să-i predea acest cult religios, numit pe englezește ”cargo cult”.  
Domnul diriginte a făcut ochii mari, ceilalți părinți și-au îndreptat mirați privirile către mine, neînțelegând probabil ce voiam să zic.

Le-am explicat că, în mai multe insule din Pacific, mai multe grupuri de oameni, cărora noi le spunem ”triburi sălbatice”, se închină și fac rugăciuni pentru avioane, au construit piste de aterizare, turnuri de control și chiar un avion din crengi și frunze uscate, așteptând ca avioanele, pe care le văd ei uneori pe cer, să poposească și pe insula lor.


Avion „cargo cult”. Sursa:theresilientearth.com


Domnul diriginte a spus că deși ”cargo cult” nu face parte dintre cultele religioase recunoscute în țara noastră, va face tot posibilul pentru ca fiica mea să-și poată exercita dreptul constituțional de a practica religia pe care o dorește și că va face demersurile necesare pe lângă conducerea școlii, pentru a construi un aerodrom, pe actualul teren de sport, că va aduce din insula Tanna, din Pacific, un vraci, special pentru ea, care s-o inițieze în tainele cultului pentru avioane.

Una dintre mămicile prezente a spus că fiul ei este un fanatic al lui John Frum, soldatul american care, în timpul celui de-al doilea război mondial, i-a învățat pe ”sălbaticii” din Pacific să-și păstreze datinile străvechi și să nu treacă la obiceiurile lumii occidentale, care au dus omenirea la război și distrugere. ”Sălbaticii” aceia îl așteaptă și acum pe John Frum să se întoarcă la ei, acesta fiind un caz extraodinar de studiu, pentru oamenii de știință, pe viu, despre modul în care se formează o religie, chiar în zilele noastre, ne-a spus ea.


Cruce ceremonială a cultului lui John Frum (Vanuatu).
Sursa:wikipedia.org


Un tătic din ultima bancă a zis că primii învățători ai neamului nostru au fost preoții și trebuie să le fim recunoscători pentru asta, spunând apoi că religia înseamnă istorie și tradiție și că suntem datori să ne respectăm religia, istoria și tradițiile.

Un alt tătic a spus că, de fapt, conducerea bisericii majoritare nu urmărește decât ținerea oamenilor în ignoranță, pentru a putea fi manipulați mai ușor, și că popii, împreună cu politicienii, sunt, de fapt, niște paraziți ai societății, care trăiesc din sudoarea și munca pupătorilor de moaște.


Pelerini în așteptarea sărutării moaștelor Sfintei Parascheva.
Sursa:kmkz.ro




O mămică care a stat foarte tăcută tot timpul ședinței a spus, cu voce scăzută, că fiul ei nu crede decât în ”Sfântul Google”. ”Cum adică?”, au întrebat ceilalți părinți. ”Păi, este atoateștiutor, ca și divinitatea. Numai că dacă faci mătănii și te rogi ca să afli ceva ce te interesează urgent, poți să te rogi mult și bine, că tot Sfântul Google îți zice mai repede!”

O altă mămică a zis că fiul ei crede în Buddha și în reîncarnare, fiind sigur că asta este cea mai bună religie deoarece a avut de două ori unghia încarnată, la degetul mare de la piciorul stâng, deci a simțit pe propria lui piele, și unghie, că a fost ”re-încarnare”.


Unghie încarnată, început de reîncarnare, care
confirmă că religia budistă este cea adevărată.
Sursa:bestetic.ro


Un tătic ceva mai vesel decât ar fi fost normal, a zis că el crede că cea mai bună religie este o sticlă de vin bun. ”Nu degeaba au zis latinii: in vino veritas” , zicea el. ”Io zic că Dionysos este cel mai bun zeu: poți să-ți pui toate întrebările filozofice, de unde vii, unde te duci, care-i rostul tău în lume; după ce-ai tras pe gât o sticlă de vin, ai răspunsuri la toate-ntrebările! ”

O doamnă cam palidă la față, cunoscută de colegele mămici pentru rețetele vegane, pe care le recomandă pentru curele de slăbit, a spus că ea este adepta curentului  ”New Age”, în care fiecare ar trebui să se preocupe de propria evoluție spirituală, toate religiile să devină una singură, adică religia binelui universal, să ne preocupe soarta Terrei, să nu mai ucidem animale pentru a ne hrăni sau pentru a ne îmbrăca, să nu mai tăiem copaci, din care să facem hârtie, pe care să scriem apoi reguli, pe care să nu le respectăm niciodată. ”Uite, noi ne dăm așa evlavioși și nu respectăm porunca: Să nu ucizi! Ucidem mielul de Paște și porcul de Crăciun, când chiar în Facerea, capitolul 1, versetul 29, divinitatea ne spune: Și iată că v-am dat orice iarbă care are în ea sămânță și orice pom, care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră!  Păi ce, caltaboșul, toba și cârnații cresc în pom?”


Extras din Biblie, Facerea, cap.I, versetul 29. Sursa:ebible.ro


Unul din tătici a zis că fiul lui este adeptul lui Lama Drukpa Kunley, din Bhutan, un mic regat între China și India, care are ca simbol un falus în erecție, simbol care se zice că are puterea de a alunga efectele deochiului și ale bârfelor și a propus ca la ora de religie, doamna profesoară să-i deseneze pe tablă, eventual și pe pereți, acest simbol.


Simbolul falic în Bhutan. Sursa:toledofavs.com


N-a apucat bine să termine ce avea de spus, că, tanti Lenuța, femeia de serviciu a școlii, care trăgea cu urechea pe hol, și-a vârât capul pe ușă și a zis: ”Vă rog frumos, fără simboluri din astea, că sunt sătulă câte am șters în WC-ul școlii, la băieți, desenate cu carioca pe faianță!”.

Altul a spus că fiica lui crede în Soare, ca vechii egipteni. ” Măcar Soarele este ceva ce este văzut de toată lumea”,  zice ea. ”Și ne dă căldură, lumină, întreține viața pe Pământ. Eu nu pot să cred în ceea ce nu văd!”, zice ea.

Un alt părinte, care tăcuse până atunci în ultima bancă, a spus: ”Domnilor și doamnelor, suntem un popor de dobitoci, care se întoarce de bună voie în obscurantismul și misticismul Evului Mediu, care în loc de școli, spitale și universități, construiește așezăminte de îndobitocire accelerată. Este incredibil cum un popor, care a reușit să-l dea omenirii pe Mircea Eliade, cel mai mare istoric al religiilor, în loc să-și învețe copiii în școli această istorie a religiilor, se supune singur unui program de ieșire din istorie.  Haideți să ne ducem cu toții în mănăstiri, bărbații de-o parte, femeile de altă parte, să nu mai facem copii și să ne rugăm de dimineața până seara pentru sănătate, prosperitate și pace! Între timp, țara ne va fi luată de sub picioare, puțin câte puțin, de nemți, austrieci, francezi, englezi, danezi, care vor fi stăpânii acestor locuri, și, pentru că noi vom fi ocupați tot timpul cu rugăciunile, vor aduce din alte părți ale lumii, ca să lucreze pământul, filipinezi, chinezi, indieni. Și noi ne vom ruga în continuare, pentru că mai importantă este mântuirea sufletului, nu!? Până la dispariția ultimului dintre noi, vom rămâne într-o permanentă rugăciune!”


Poporul român, îndreptându-se vertiginos spre obscurantismul Evului Mediu.
Sursa:caplimpede.ro



Domnul diriginte a ascultat opiniile tuturor celor prezenți și și-a notat atent fiecare doleanță exprimată. Concluzia lui a fost că va trebui să se înceteze imediat predarea oricărei alte materii, în afară de religie, și că fiecare elev  va trebui să aibă propriul profesor de religie, întrucât cel mai important lucru este nu integrarea individului în societate, pentru a fi demn, util și responsabil,  ci mântuirea sufletului.


Precizare pentru eventualii cititori cu glanda umorului atrofiată:
acesta este un pamflet și orice tristă asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.


George Balaur, 08 martie 2015, Mangalia

Niciun comentariu: