12 aprilie 2014

Despre vulgaritate, ca ”stare de spirit”




Zilele trecute am văzut pe internet opinia unei distinse doamne, cum că vulgaritatea ar fi ”o stare de spirit”.  Îmi permit să opun onorabilei doamne umila mea părere în această privință: cred că vulgaritatea este mai degrabă o lipsă a spiritului, o violență, o agresivitate primară, generată de creierul primitiv, reptilian, ca reacție la amenințări externe reale sau la frustrări interioare. 

Când cineva este vulgar, este, de fapt, agresiv, numai că această agresivitate pare că se atenuează oarecum, pentru că nu-l mai lovești pe adversar cu ceva fizic, ci cu sensul spuselor tale. Nu mai lovești cu pietre, lovești cu vorbe, dar să nu uităm că vorbele pot lăsa urme mult mai adânci și mult mai mult timp decât pietrele. 

Vulgaritatea o întâlnim în special pe stradă, la o anumită categorie socială, needucată, incapabilă să-și folosească partea cu circumvoluțiuni a creierului, din simplul motiv că aceasta nu există sau există într-o formă foarte precară. 

Vulgaritatea o mai întâlnim în bancuri și anecdote cu tentă sexuală,  în culturile civilizației creștine, ca formă de defulare, deoarece această religie a incriminat sexualitatea, aceasta fiind considerată păcat, greșeală, deși alte religii și culturi au celebrat-o și au venerat-o, ca sursă a vieții și a prosperității. La culturi necreștine, unde sexualitatea nu a fost considerată păcat, nu există anecdote cu tentă sexuală, cum ar fi cultura chineză sau, ca exemplu și mai plastic, cultura unui mic regat, aflat între China și India, Bhutan, unde se poate vedea pictat peste tot, chiar și în zilele noastre, afișat public, ca simbol al prosperității și al bunăstării, un penis în erecție.

În ceea ce privește vulgaritatea prezentă în piesele de teatru contemporane, iarăși n-o pot considera ”stare de spirit”, ci mai degrabă o momeală, o ”agățare” a spectatorului, având mai mult rol mercantil și nu cultural, știut fiind că vulgaritatea atrage mai mult public. Eu, personal, dacă merg la teatru, vreau să întâlnesc acolo idei deosebite, subiecte ce transcend realitatea imediată, care să mă facă să gândesc puțin mai mult la rosturile existenței și nu să mă coboare în vulgaritatea străzii de unde tocmai am venit și unde am auzit, trecând pe lângă un grup de fete, cum una dintre ele își ”băga” ceva, ce aparține în mod normal bărbatului.

Ca exemplu, ca să fiu și mai bine înțeles, pentru a face diferența între ”vulgaritate” și ”stare de spirit”, iată două modalități diferite de a răspunde în comentariile unui articol recent din presă.

La o recentă mărire de taxe și impozite a guvernului, unul poate scrie:

1) ”Iar ne măriți taxele?  Să ne beliți p—a!”, iar al doilea:

2) ”Îi rugăm pe domnii guvernanți, dacă tot măresc taxele și vor să ia și pielea de pe noi, pentru partea masculină a populației, cel puțin, ca să nu suferim prea tare, să înceapă din locul unde se jupoaie pielea cel mai ușor!”MediaDOT.ro




Ambele variante spun același lucru, numai că într-una este ”vulgaritate” iar în cealaltă este ”stare de spirit”. Fiecare își alege varianta cu care rezonează mai mult.

Un comentariu:

Vio b spunea...

Vulgaritatea nu este o stare de spirit, dar face parte deja din viata cotidiana ca mijloc de exprimare a unor trairi, sentimente, atitudini. Condamn vulgaritatea gratuita, dar ce te faci atunci cand ajungi fata in fata cu prostul fara creier suficient dezvoltat care altfel nu intelege ce incerci sa ii transmiti?!