Creștinismul și pompa de bicicletă

În diminețile duminicilor de vară, pentru a combina utilul cu plăcutul, ies cu bicicleta la o pedală pe faleză, pe răcoare, după care mă duc în târgul duminical, de unde încarc portbagajul cu fructe sau legume pe care nu le am în propria grădină.

Așa arată o biată bicicletă fără pompă, în lumina
răsăritului de soare, la Mangalia.

De obicei, atunci când ies în afara orașului, iau cu mine un rucsac de culoare galbenă, în care țin pompa de bicicletă și sculele strict necesare în caz de avarie, culoarea galbenă fiind și foarte vizibilă pentru șoferii mașinilor care mă ajung din urmă.

Pentru a avea mai mult spațiu în portbagaj, când merg doar prin oraș, umflu bine roțile înainte de plecare și nu mai iau rucsacul cu mine. Ei, duminica trecută am uitat să fac lucrul ăsta și, văzând pe drum că roata din față era cam fleșcăită, cum am ajuns în târg m-am îndreptat spre un târgoveț pe care-l știam că are piese de bicicletă și alte fierătanii necesare gospodăriei, rugându-l să mă ajute și pe mine cu o pompă, pentru a-mi umfla roțile. Târgovețul, un moldovean din Republica Moldova, după accent, m-a privit cu nespusă mirare, după care zice:
-Apăi eu am pompe di vânzari, nu di umflat roțile, ăi!
-Doar câteva pompe să dau, bre, că doar nu ți se tocește pompa! Am uitat să umflu roțile când am plecat de-acasă și, dacă mai pun și un pepene mare pe roată, se turtește rău de tot, zic eu.
-Dacî o cumpiri, bini, dacă nu, nu, zice urmașul lui Ștefan cel Mare, indignat peste măsură de insistența mea.
-Nici dacă te rog, așa, creștinește, să-ți ajuți aproapele aflat în suferință?, plusez eu cu tupeu, încercând o manipulare psihologică pe coarda sensibilă a mustrării conștiinței creștinului din el. Uite, eu sunt aproapele matale, aflat acum în suferință, care are nevoie pentru câteva secunde de o pompă de bicicletă! Chiar nu poți să mă ajuți? zic eu, făcând și o moacă de Hristos răstignit pe cruce.
-Bini, bini, uiti, îți dau o pompî, da` nu dai mai mult di zieși pompi! zice omul, ca să scape de mine.
-Cum adică, chiar dacă e nevoie să dau mai multe pompe ca să umflu roata, mata nu mă lași să dau decât zece? întreb eu, indignat, la rândul meu, de condiția pusă.
-Nu, nu, doar zieși, dacă dai mai multi, însamnă că mata nu iești bun creștin atunșia! zice el, încercând și el cu mine aceeași manipulare psihologică pe coarda sensibilă a credinței religioase.
-Bine bre, dacă nu vrei să-mi dai cu dragă inimă pompa, atunci renunț! zic eu, făcând puțin pe supăratul dar abia stăpânindu-mi zâmbetul ce mă-ncerca auzind logica după care funcționa gândirea creștină a partenerului meu de discuție.


Pentru că ați fost copii cuminți și ați citit povestea până la capăt, vă pun și câteva poze, ca să vă ajute mai bine să vă imaginați întâmplarea.

Așa arată o bicicletă fără pompă, privită dinspre mare.

Bicicleta, cocoșată și cu roțile turtite, sub povara portbagajului.

Așa arată un fost posibil viitor popă, care nu e bun creștin,
 pentru că a vrut să dea „un`șpe” pompe în loc de „zieși”.

Cam asta este relația dintre creștinism și pompa de bicicletă, pe care am constatat-o personal, în urma discuției cu târgovețul de dincolo de Prut. De aceea m-am gândit să fac chiar o teză de doctorat cu titlul ăsta, având în vedere calitatea mea de fost viitor posibil preot, care n-a intrat la teologie și s-a dus apoi la marinărie.

George Balaur, Mangalia, 12 iulie 2020