04 septembrie 2015

Reforma radicală făcută de-un măgar


Nerecomandat oamenilor prea încruntați, există pericolul de descrețire a frunții!
Măgarul reformator. Sursa:dezbaterea.ro


Așezat în capul mesei lungi, din lemn masiv de stejar, patriarhul îi privea pe episcopii chemați la ședința patriarhală cu un aer plictisit și ușor disprețuitor. Știa multe amănunte din viața intimă a fiecăruia și i se părea ciudat și nedrept că lumea trebuie să pupe mâna acestor oameni obișnuiți, cu nimic mai presus decât orice muritor de rând, ci doar pentru că poartă niște straie poleite și bărbi lungi de o jumătate de metru.

Îmbrăcat în pantaloni scurți și cu tricou, se simțea mult mai lejer decât atunci când se împopoțona cu veșmintele caraghioase de patriarh, în care nădușea de fiecare dată ca un cal de curse, fie vară, fie iarnă. Îi luase prin surprindere și pe episcopi când le spusese să vină la ședința patriarhală îmbrăcați lejer, așa cum stau îmbrăcați la ei acasă, la reședința episcopală a fiecăruia.
Nici unul dintre ei nu avusese curajul să vină în sandale, pantaloni scurți și tricou. Unii dintre ei chiar șușoteau și se întrebau dacă nu cumva Feri se țăcănise la cap. „Feri” era diminutivul cu care era alintat patriarhul de către episcopi, prescurtarea de la Preafericitul.

Pe antebrațul mâinii stângi, tatuajul pe care și-l făcuse în tinerețe, îi aducea în permanență aminte de iubirea lui platonică pentru cântăreața americancă Jennifer Rush. Ca să nu se prindă lumea la cine se referea acel tatuaj, compusese o metagramă foarte dificil de descifrat, credea el, chiar și pentru cei mai buni specialiști în enigmistică,
                                      J=NI, apoi desenase alături un făraș:
Jeni Făraș, marea lui iubire neîmpărtășită, a cărei melodie, „Ză pauăr ăv lav”, se auzea și acum în surdină, în timpul ședinței patriarhale. Toată dragostea pe care ar fi trebuit s-o reverse asupra unei femei în carne și oase, asupra unor copii pe care să-i facă cu acea femeie, el o canalizase platonic către această cântăreață de o frumusețe stranie, ușor vulgară, dar totuși feminină și cu o voce puternică.

-Iată de ce v-am chemat, dragii mei! Vreau să renunțăm la modul în care am organizat viața bisericii de când am fost ales patriarh și până acum, începu el ședința.
Vreau să renunțăm la aceste straie incomode și caraghioase, la bărbile lungi, vreau să încetăm circul cu moaștele, cu icoanele plângăcioase, cu turismul ecumenic, cu închirierea cantinelor sociale către maneliștii care fac nunți, vreau să renunțăm la Mercedes-urile cu care ne plimbăm fundurile grase, vreau să facem o adevărată reformă în organizarea și funcționarea bisericii.
Vreau să revenim la viața simplă și austeră a primilor întemeietori ai bisericii. Și, pentru că sunt în fruntea acestei biserici, vreau ca eu să dau primul exemplu: la slujba de nașterea Maicii Domnului, vreau să vin în catedrală, călare pe un măgar, așa cum a făcut și Mântuitorul nostru, la intrarea în cetatea Ierusalimului.
M-am săturat să văd în presă cum suntem ironizați în permanență, cum suntem criticați pentru viața opulentă pe care o ducem, în timp ce oamenii sărăcesc din ce în ce mai mult și-și dau și ultimul bănuț pentru noi.
Conștiința nu-mi mai dă pace să dorm liniștit când știu care este realitatea! Bunăstarea și lăfăirea noastră în lux sunt inacceptabile, ținând cont că ele se datorează necazurilor și suferințelor de tot felul pe care trebuie să le îndure poporul. Vreau să fac și eu cum a zis președintele țării: stop și de la capăt! Vreau să-mi faceți rost, în două zile, de un măgar! Da` să fie unul mai zdravăn, că m-am cam îngrășat în ultima vreme! Nu vreau ca bietul animal să se prăbușească cu mine în spinare, în mijlocul catedralei!

Episcopii din jurul mesei de consiliu se priviră cu nespusă mirare iar bărbile li se lungiră cu cel puțin zece centimetri, exact lungimea cu care le coborâse și maxilarul inferior, la auzul acestor vorbe.

Patriarhul, în Mercedesul alb, visând la măgar.
 Sursa:tilica.ro


-Feri, zise Corneliu, episcopul de Huși, stai puțin, că nu înțeleg! Ce te-a apucat? N-ai zis tu, la puțin timp după ce te-am ales patriarh, că, pentru a deveni milostivi, trebuie mai întâi să devenim bogați!? Nu ni l-ai dat tu de exemplu pe Gigi Becali? „Ca să putem să-i ajutăm pe oameni cu orfelinate, cămine de bătrâni, cantine sociale, trebuie mai întâi să avem din ce bani să facem toate astea! Uitați-vă la Becali, el își permite să facă donații la muntele Athos și la amărâții cu casele luate de puhoaie, la inundații, pentru că are de unde! Iliescu, fostul președinte, de exemplu, care este sărac și cinstit, cum a zis chiar el, nu poate să dea altceva în afară de sfaturi și povețe! De-aia nu mai scapă partidul de el! N-a avut bani să cumpere nici măcar niște ciomege, pentru spinările protestatarilor, de-aia a trebuit să apeleze tot timpul la mineri! Noi, Biserica, de unde să dăm? Nu trebuie mai întâi să avem? Trebuie ca Biserica să devină o afacere profitabilă, abia după aceea vom putea să ne permitem luxul de a face donații!” Astea sunt vorbele tale. Ți-am urmat întocmai îndemnul și am acționat, pas cu pas, așa cum ne-ai sfătuit tu! Cum poți să vii acum și să zici că vrei să facem reformă, să ne întoarcem la începuturile bisericii de acum două mii de ani ?!

Am luptat atâtea generații, de două milenii încoace, la propășirea acestei biserici, ca să renunțăm tocmai acum, când mai avem puțin, foarte puțin și putem deveni și noi milostivi, ca toți bogătașii acestei lumi, care fac milostenii?



Și, vorbind acum despre Catedrala Mântuirii Neamului: nu ziceai tu că te simțeai umilit, când erai în Elveția, și vedeai în Occident catedralele gotice cu turnurile ascuțite ajungând până la cer, înțepându-l pe Dumnezeu în tălpi?!
Ziceai că ți-e rușine cu bisericuțele noastre pictate din Bucovina, că trebuie să te apleci când intri în ele, ca-ntr-un coteț de găini, când le comparai cu catedralele Occidentului. Noi am vrut catedrala asta?
Nu tu ai insistat că trebuie s-avem și noi ceva ca să ne fălim în fața Occidentului? „Industria s-a dus la fier vechi, agricultura e la subsol, autostrăzile-doar pe hârtie, turismul-grămezi de gunoaie și buruieni, păi măcar o catedrală să facem și noi, s-avem ce arăta celor din vest când ne calcă pragul!”- sunt exact vorbele tale, pe care ni le spuneai aproape la fiecare ședință patriarhală, își încheie Corneliu perorația.

-Nu ne-ai învățat tu, cum să facem cu icoanele lacrimogene, să avem câte una la două-trei județe, să aibă oamenii unde să ajungă mai repede, ne-ai învățat și chestia cu seringa cu apă, cum să înțepăm icoana, prin spate, în dreptul ochilor, ne-ai învățat să ne uităm bine la buletinul meteo, înainte de a face slujbele de ploaie, să vadă lumea că rugăciunile noastre dau rod, ne-ai arătat cum să organizăm pelerinajele cu moaștele... Dă-o-n moașta pe gheață, acum vii și ne ceri să oprim toate astea?!
Am ajuns și noi la un anumit standard de viață, avem Mercedes-uri, avem palate episcopale, avem călugări și măicuțe la personalul administrativ, care s-au învățat cu un anumit nivel de trai! Cu ce putem noi întreține tot acest uriaș mecanism de produs bani, toată această logistică a credinței în Dumnezeu?, spuse, mâhnit, cu vocea lui pițigăiată, înaltpreasfințitul Teodosie Snagoveanul, episcopul Tomisului, dar puțin și al Bucovinei, cunoscut printre credincioși, dar și printre preoții de mici parohii, și cu numele de Teodosie „Șpagoveanu”.

Teodosie „Șpagoveanu”, în mantie împărătească,
neacceptând ținuta „în pantaloni scurți și tricou”.
Sursa:aktual24.ro


-Dragii mei, spuse Preafericitul, dar ce le dăm noi în schimb oamenilor, pentru ceea ce ne dau ei nouă? Țăranul le dă grâu, ciobanul-brânză, muncitorul din uzină le dă mașina cu care-și duce copiii la grădiniță, brutarul le dă pâine, noi ce dra...Doamne iartă-mă, le dăm? Iluzii!

-Feri, noi le dăm ceva ce nu le dă nimeni, spuse înaltpreasfințitul Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos. Gândește-te că toată lumea îi minte: politicienii îi mint, doctorii le spun că „boala asta nu are vindecare, pregătiți-vă pentru ce este mai rău”, televizorul îi minte cu reclamele pentru toate obiectele de care n-au nici o nevoie, copiii își mint părinții și-i lasă pe drumuri, după ce le iau casele prin notariate... Toate necazurile oamenilor îi îndreaptă către noi, noi suntem ultima lor nădejde! Dezamăgiți de toată lumea, ultima lor alinare suntem noi! Noi, cu moaștele noastre, cu icoanele noastre, cu pelerinajele noastre, le oferim oamenilor ceea ce nimeni nu le mai oferă: SPERANȚA!

-Așa e, așa e!, îngânară ceilalți episcopi participanți la ședință.

Noi trebuie să le mulțumim politicienilor că-i țin pe oameni în ignoranță și sărăcie, ca să vină la noi să găsească alinare, altfel ar trebui să ne găsim altceva de făcut! Uitați-vă la țările nordice, în Suedia, în Norvegia, unde totul este pus la punct: nu se mai duce nici dracu` la biserică, Doamne iartă-mă, că vorbim de lucruri sfinte!, spuse Casian, făcându-și o cruce mare și plecându-se ușor către răsărit. Religia și politica își întemeiază existența pe promisiuni: unii promit fericirea aici, pe pământ, din patru în patru ani, alții o promit pe lumea cealaltă! Noi avem avantajul că nimeni nu ne poate verifica îndeplinirea promisiunilor și nimeni nu ne poate sancționa electoral odată la patru ani: noi rămânem tot timpul la putere!
Noi suntem supapa de prea-plin a nemulțumirilor de tot felul ale oamenilor. Ia gândește-te, oare ce s-ar întâmpla dacă toți cei care vin la moaștele sfintei Parascheva, peste jumătate de milion de oameni, s-ar duce pentru necazurile lor în fața guvernului?! Ar trebui să se schimbe guvernul, în fiecare an, de vreo două-trei ori! Venind la noi, la rugăciune, salvăm și guvernul de la demisie, și în felul ăsta toată lumea este mulțumită: oamenii se întorc liniștiți și plini de speranță la casele lor, guvernanții fură în continuare, iar noi, biserica, ne mai rotunjim conturile, pentru a-l ajunge pe Becali din urmă, ca să putem deveni și noi mărinimoși în viitorul apropiat!, spuse Casian, ridicat de data asta în picioare și gesticulând larg, pentru a-și accentua justețea raționamentului.

-Și cum vrei tu să renunțăm la straiele preoțești?
Totul este o regie, totul e un spectacol!, continuă Casian, pe același ton. Crezi că ofițerul din armată ar avea vreo autoritate asupra soldaților dacă ar ieși în fața lor în izmene, nepieptănat și scărpinându-se în cur? Bineînțeles că nu! El trebuie să apară îmbrăcat impecabil, cu cascheta pe cap, să fie încruntat și să aibă o voce autoritară! Crezi că piloții aeronavelor ar prezenta mai multă încredere pasagerilor dacă ar veni la muncă în teniși, bermude, maieu și duhnind a bere? Crezi că politicianul ar avea mai multă putere de convingere, dacă ar veni la televizor în halat de casă, nebărbierit și în galoși? Nu, el trebuie să vină la costum și cravată, asta-i uniforma politicianului, și-atunci minciunile lui vor căpăta un grad mare de credibilitate și alegătorii vor mâzgăli cu ștampila, în cabina de vot, pătrățelul cu numele lui!
Așa și noi! Crezi că mai putem noi inspira teama de Dumnezeu, mai putem noi sugera ideea de sacru, dacă noi am veni în fața lor îmbrăcați în pantaloni scurți și-n tricou și cu șlapii lipăind pe asfalt, ca turiștii-n stațiunile de pe litoral?
Noi trebuie să ascundem cât mai mult omenescul din noi, tot ceea ce ne aseamănă cu ei, cu oamenii de rând! Noi trebuie să părem a fi de origine divină!
Asta facem noi cu țoalele astea preoțești, le sugerăm că suntem deasupra lor, că puterea este la noi și că trebuie să le fie teamă de noi, ca de Dumnezeu! Numai așa ne putem menține autoritatea asupra lor și să-i facem să plătească orice serviciu religios pe care li-l facem, de la botez, până la înmormântare!


Cei ce dau speranță oamenilor. 
Sursa:ortodoxia.md




-Și până dincolo de-nmormântare..., spuse o voce din mulțimea de episcopi.


-Da, Casian, dar nu ți se pare cel puțin straniu că după învățăturile simple ale unui tâmplar de acum două mii de ani, noi am ajuns să avem facultăți de teologie și doctori în teologie? Nu ți se pare că acele învățături simple au fost complicate prea mult?, întrebă Preafericitul.

-Păi asta este și ideea, Feri, să fie cât mai complicat! Oamenilor asta le place, spectacolul, misterul, sclipiciul, spuse Casian. De la preoții Egiptului antic, care-i vrăjeau pe oameni și le spuneau că Nilul se revarsă în fiecare an datorită faraonului, că Soarele merge pe boltă datorită rugăciunilor lor, totul trebuia să fie înflorit și complicat! Toți acești paraziți ai societății, din care facem parte și noi, conducătorii politici și clerul, au mers împreună în minciunile lor, într-o simbioză, cum este crocodilul cu pasărea pluviană, de-a lungul istoriei omenirii! Oamenii au o nevoie instinctivă de mister, de fast, de spectacol religios!
Tot ce e simplu nu le prezintă încredere! Ca să fim plauzibili în minciunile noastre, noi trebuie să menținem fenomenul religios la cote maxime de spectaculozitate! Și-apoi, poporul ăsta oricum este bolnav de boala de „a da ceva”. La câte dau peste tot, ce mai contează că ne mai dau și nouă?! Corupția există, în țara asta, în primul rând, datorită dorinței patologice a românului de a da ceva, cuiva, tot timpul, fie funcționarului de la primărie, fie politicianului de la județ, fie mecanicului de la firma privată care-i repară mașina, el trebuie să dea ceva, în permanență! Și ca popor, am dat tot, am dat petrolul, cuprul, aurul, pământul agricol al țării, pădurile. Suntem cel mai darnic popor de pe pământ! Tot ce ne-a dăruit nouă Cel de sus, noi dăruim altora! Până și numele de „român” l-am dăruit unei minorități care pe vremea comunismului figura la ...„și alte naționalități conlocuitoare”.

Din boxele combinei muzicale aflate în sala de ședințe, Jeni Făraș își terminase melodia și urma acum Chris Rea cu „Dis iz ză răud tu hel”. Melodia asta îi plăcea la nebunie lui Feri s-o asculte la căști, când mergea cu motocicleta, după slujbele duminicale de la patriarhie, ca să se relaxeze cu băieții la o tură, în jurul capitalei. Singurul din grupul de motocicliști care-i cunoștea adevărata identitate era Tăriceanu. Ceilalți „colegi de motoare” îl priveau cam suspicios, pentru că era cam mutălău, în opririle de pe traseu, și nu știau prea multe despre el. Unul dintre ei chiar îi spusese la un moment dat, la o bere fără alcool, în pădurea Băneasa, că seamănă leit cu patriarhul, chiar și la voce, lucru care l-a făcut să-i spună apoi lui Tăriceanu, între patru ochi, că nu mai poate să iasă cu ei. Mergea după aceea singur la plimbare cu motocicleta, având un sentiment extraordinar de libertate când simțea vântul cum îi despica barba în două, în goana cailor putere ai motorului care duduia sub el, după ce-și lăsa acasă complicatele straie de patriarh. După accidentul lui Tăriceanu, a lăsat-o însă mai moale cu ieșirile la șosea, pentru că se gândea că ar fi fost circul de pe lume dacă s-ar fi aflat că ditamai patriarhul este pasionat de motociclete. Lumea nu l-ar fi înțeles că este și el om ca toți oamenii, cu bune și cu rele, cu pasiuni, cu bucurii și tristeți.

Măicuța Ileana, una din măicuțele care aveau grijă de preafericit, intră discret pe ușa din spatele lui și-i turnă într-un pahar două degete de „uischi”, urmate de două cuburi de gheață, așa cum văzuse la fostul președinte.
Din toată înțelepciunea lui Băsescu, revărsată din abundență pe televiziuni, cât fusese președinte, două lucruri învățase: primul-cum să prepare bine un pahar de „uischi” și, al doilea-că timpul nu există, exact ceea ce spun și cercetătorii în domeniul fizicii cuantice. Băsescu a demonstrat practic că cinci minute echivalează cu veșnicia atunci când nu și-a dat demisia după ce parlamentul a votat suspendarea lui, uimindu-i și pe oamenii de știință de la acceleratorul de particule C.E.R.N., din Elveția, cu această demonstrație practică irefutabilă asupra inconsistenței materiale a timpului.
Un singur lucru nu înțelesese din vorbele înțelepte ale fostului președinte: oare ce-o fi vrând să spună când a zis că „iarna nu-i ca vara”? Pentru el, iarna era la fel ca vara: în Mercedesul patriarhiei, temperatura era aceeași, douăzeci și două de grade Celsius, și vara, și iarna.


„Aici sunt banii dumneavoastră!”. 
Băsescu, vremelnic la putere,
 printre cei ce sunt tot timpul la putere. 
Sursa:cuvantul-ortodox.ro


-Eu vreau să ies din această minciună în care am trăit toată viața, spuse patriarhul. Vreau să-mi faceți rost, în maximum două zile, de un măgar!
Vedeți că  era un băiat pe la televizor, ciobanul Ghiță, de pe lângă Sibiu, făcea reclame pentru o companie de telefonie. Cred că nu-i mai trebuie măgarul, pentru că l-am văzut că a început să facă plimbări prin alte țări, cred că s-a lăsat de ciobănie! Vorbiți cu el să ne-mprumute măgarul lui pentru câteva zile! Vreau să ne întoarcem la modestia și simplitatea religiei de acum două mii de ani! Duminică voi intra în catedrală așa cum a intrat Isus în cetatea Ierusalimului, călare pe măgar! Și, în cel mai scurt timp, vreau ca fiecare dintre voi să-mi urmeze exemplul. Vindem Mercedes-urile episcopiilor și vom face cămine de bătrâni din banii luați pe ele, iar voi să vă faceți rost fiecare de câte un măgar, pentru ceremoniile religioase la care veți paticipa de acum încolo!

Zicând aceste vorbe pe un ton de ultimatum, Feri se ridică brusc în picioare, dădu pe gât ultimul strop de „uischi” și făcu stânga-mprejur, dispărând în trei secunde, fără nici un salut, pe ușa pe care măicuța Ileana introdusese mai devreme băutura lui preferată.

Rămași singuri, episcopii se priviră preț de câteva clipe, apoi luară imediat hotârârea să se adune de urgență la hotelul lui „Șpagoveanu”, din Bucovina, ca să vadă ce-i de făcut. Mai mult ca sigur că Feri se țăcănise la bibilică și trebuiau luate măsuri urgente ca să nu se prăbușească „sistemul”, mașinăria de produs bunăstarea lor și a celor din jurul lor.

Complexul turistico-monahal al lui 
„Teodosie Șpagoveanu”, din Bucovina.
Sursa:adevarul.ro


                   *****************************

-Preafericite părinte, am adus măgarul, așa cum ați spus!, spuse părintele Ghelasie, responsabilul cu garajul patriarhal, cu fruntea plecată a smerenie, ținând de căpăstru patrupedul ce avea să-și îndoaie spinarea sub greutatea lui Feri, peste două zile.



Măgarul coleg de reformă al patriarhului. 
Sursa:ro.wikipedia.org


-De unde l-ai găsit, ți l-a dat Ghiță, ciobanul cu reclamele la telefoane?, întrebă patriarhul.

-Nu, l-am găsit pe un islaz, pe undeva, prin județul Călărași. Era singur în mijlocul pășunii uscate și se bătea de muscă. Dacă nu-l luam noi, oricum îl luau alții și-l vindeau de Crăciun, la târgul de produse bio, sub formă de pastă de mici!, spuse Ghelasie, mângâind cu mâna dreaptă urechea stângă a măgarului, mulțumit că schimbase în bine soarta bietului patruped.

-Bine, pregătiți-l ca pe pacient înainte de operație și duminică să fie gata să încalec pe el, la intrarea în curtea catedralei!, spuse Feri, mulțumit că i se îndeplinise dorința.

-Cum adică, „ca pe pacient înainte de operație”?, făcu Ghelasie ochii cât cepele.

-Păi, îi faceți clismă, să nu mă trezesc că se balegă măgarul chiar în timpul ceremoniei religioase!, spuse Feri. Și să-l țesălați bine, că am alergie la părul de animale; văd că are ceva smocuri de păr rămase de la năpârlirea de astă-primăvară. Scoateți afară din garaj Mercedesul alb și băgați în locul lui măgarul!

-Da, preafericite, așa vom face!, îngăimă Ghelasie, gândindu-se cu groază cum va face el clismă măgarului.

                   ********************************

În dimineața care avea să schimbe istoria bisericii, Feri se trezi pe la trei și jumătate, emoționat cum nu fusese niciodată în viața lui.

Deja începuse să-și imagineze cum toate televiziunile îl vor prezenta ca pe reformatorul profund al bisericii, cum internetul va vui de ideile lui radicale de schimbare în bine a destinului poporului prin intermediul instituției pe care o conducea.
Cu jumătate de oră înainte de intrarea în curtea catedralei, Feri își rase de tot barba, își lăsă pletele pe umeri, își trase pe el o pereche de blugi de hipiot, cu rupturi, își puse un tricou cu Che Guevara și, desculț, fără nimic în picioare, încălecă pe măgarul adus de Ghelasie din stepele Bărăganului. Măgarul își încovoie spinarea dar rezistă destul de bine sub suta de chile a patriarhului; era călit în lupta cu greutățile vieții ca și poporul român! Feri făcu o tură, de probă, călare pe el, în curtea din spate a patriarhiei, și păru mulțumit de comportamentul patrupedului.

-I-ați făcut clismă?, îl întrebă Feri pe Ghelasie.

-Nu, preafericite, că se gâdila când voiam să-i băgăm furtunul de la irigator. Și dădea al dracului din copite! Era cât p-aci să mă facă abțibild pe peretele garajului! Dacă nu mă feream la timp, mă găseați făcut icoană! Am renunțat la clismă, da` l-am înfometat, în schimb! De două zile nu i-am dat nimic să mănânce! N-are cum să se balege în timpul slujbei!

-Bravo, știam eu c-o să te descurci!, spuse Feri, mulțumit că făcuse o bună alegere când îi încredințase lui Ghelasie sarcina de a se ocupa de măgar.

                      ***************************
La semnalul lui Ghelasie, patriarhul intră în curtea catedralei călare pe măgar, așteptând ca mulțimea de credincioși prezentă să reacționeze ca acum două mii de ani, să-l ovaționeze și să-l atingă în extaz cu frunze de măslin. N-apucă însă să intre măgarul bine pe poarta patriarhiei, că babele prezente la slujbă începură să scoată țipete de uimire, amestecată cu consternare:

„Ce se-ntâmplă, cine-i insul călare pe măgar?”, întrebau oamenii stupefiați.

Gardienii de la firma de pază îl înșfăcară imediat și-l băgară într-o dubă, aflată în permanență la dispoziție, pentru astfel de evenimente neplăcute.
”Sunt preafericitul, sunt capul bisericii, vă rog să mă lăsați să intru în biserică pe măgar, așa cum a intrat și Iisus, acum două mii de ani, în Ierusalim!”- repeta Feri, în timp ce gardienii încercau să-l imobilizeze.
L-au dus de urgență la prima secție de poliție, unde repeta încontinuu că el este patriarhul și că vrea să reformeze biserica din temelii.
Văzând că nu-i chip să se înțeleagă cu el, l-au dus imediat la spitalul de psihiatrie din apropiere. Acolo, după câteva discuții cu un medic specialist, a fost internat urgent într-un salon cu non-violenți. Pe foaia lui de internare scria: „bărbat, identitate necunoscută, vârsta:aproximativ șaizeci de ani, diagnostic prezumtiv: delir mistic în stare incipientă, se crede patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, necesită îngrijire medicală adecvată în spitale de specialitate”. A fost trimis de urgență, apoi, la un sanatoriu, undeva, într-un loc izolat, prin pădurile din județul Buzău, la sugestia unor telefoane primite de la patriarhie.

Măgarul, imediat ce gardienii l-au dat jos pe Feri din spinarea lui, nemâncat fiind de două zile, s-a repezit glonț, atras de mirosul de colivă, spre coșul de răchită al unei doamne în vârstă, fostă soție de secretar județean de partid pe vremea comunismului, care venea la trei-patru zile la catedrală, să-i facă parastas lui Ceaușescu. Biata femeie, speriată, a lăsat jos coșul cu colivă și a zbughit-o spre poarta de ieșire din curtea catedralei. După ce a isprăvit coliva, măgarul s-a îndreptat apoi spre butoiul din curtea catedralei, unde părintele Sofronie, responsabilul cu aghiazma, l-a servit cu o găleată de apă sfințită, pentru a-i potoli setea. Cu foamea și setea potolite cât de cât, s-a așezat, apoi, pe un petec de iarbă în curtea catedralei, privind curios mulțimea de oameni așezați într-un șir de cinci-șase inși lățime, mișcându-se ca o uriașă omidă, din când în când, spre ușa catedralei.

                             ***********************
În catedrală, doi tineri de vreo cinșpe-șaișpe ani, care veniseră cu bunicile lor la slujbă, discutau între ei:
-Băi, ăsta care e înțolit ca patriarhu`, nu e, mă, Șpagoveanu?!, întrebă unul dintre ei.

-Bă, parcă el ar fi! Da`ce contează, ce mi-e ăla, ce mi-e ăsta, tot un drac!, spuse celălalt, continuându-și pe blat butoneala smartfonului, unde era în „ceat pe feisbuc”, cu prietena lui.

                        **************************

Planul de contra-reformă al episcopilor, întruniți de urgență la hotelul lui Șpagoveanu din Bucovina, dăduse roade: Feri fusese internat la nebuni cu identitate necunoscută, Șpagoveanu se înțolise cu straiele lui și îi ținea temporar și oficial locul, iar dacă cineva dorea să vorbească cu Preafericitul în persoană, secretarul patriarhal îi spunea că acesta s-a retras temporar la o mănăstire, pentru a se ruga pentru bunăstarea poporului și că nu poate fi deranjat o perioadă. Are cineva curaj să-l deranjeze pe preafericitul atunci când se roagă pentru fericirea poporului?

La sanatoriul unde este internat, Feri este cel mai păzit pacient, dar are și regim special: cameră separată, mâncare bună, televizor, internet de mare viteză și laptop.
Din când în când, măicuța Aglaia, responsabila cu sauna de la palatul patriarhal, coboară dintr-un Mercedes alb și vine să-i facă un masaj complet, în care să-i regleze metabolismul dar și surplusul de testosteron, ca odinioară.
Măgarul ce trebuia să contribuie decisiv la reforma în cadrul bisericii, a fost adus, la cererea lui Feri, și paște acum fericit în curtea sanatoriului, fiind folosit pe post de secerătoare bio a gazonului. Balega lui contribuie la fertilizarea grădinii de legume, în care Feri iese în fiecare după-amiază, să lucreze, pentru limpezirea minții. Șpagoveanu se interesează personal, telefonic, de soarta lui Feri, în fiecare zi, și contribuie substanțial la casieria sanatoriului, prin donațiile credincioșilor.

Reforma lui Feri a reușit tot așa cum au reușit și vor reuși toate reformele încercate pe acest popor, în vecii vecilor. Amin!
Astfel, patriarhia, reformată așa cum au dorit episcopii, este condusă așa cum este condusă și țara, prin absența totală a conducătorului ei din viața publică.
Pentru că așa conduce și Dumnezeu lumea: prin totală absență și totală neimplicare în treburile lumești.

                  ******************************
Precizări de final: acest text reprezintă opiniile autorului, îmbrăcate într-o haină amuzantă, pentru a fi mai ușor de lecturat. Persoanele care s-ar putea simți ofensate, îl pot afurisi pe autor, pot da acatiste pentru sănătatea lui, pot să-i întoarcă și celălalt obraz, se pot chiar ruga pentru binele lui și, la final, să-l ierte, în acord cu învățăturile pe care le promovează. Și să gândească așa: dacă Dumnezeu ne-a făcut după chipul și asemănarea lui, în mod sigur are și simțul umorului!

George Balaur, Mangalia, 04 septembrie 2015.

Un comentariu:

attila_yacht spunea...

Super! De citit, de "rumegat" si de dat mai departe!!!