Sonata lunii de Ludwig van Beethoven

Această bucată muzicală este una din preferatele mele și datorită unui lucru misterios legat de ea: când am auzit-o prima dată, am avut prima impresie de ”deja vu”, sau, mai bine zis în cazul ăsta, ”deja entendu”. Eram acasă, în casa părintească din satul Plopeni, județul Constanța și am auzit-o la radio, cred că aveam vreo 8-9 ani. Nu aveam nici un fel de educație privind muzica clasică, părinții mei fiind oameni simpli de la țară, tata cu 4 și mama cu 7 clase primare, universul lor muzical fiind programele cu muzică populară de la radio. Mi-a plăcut atât de mult, încât am luat hotărârea ca, atunci când voi fi mare, să o am întotdeauna la îndemână, înregistrată, ca să o pot asculta oricând, atunci când mi se face dor de ea. O am în mașină, pe telefon, pe CD, pe laptop. Sentimentul ce mi-l produce este unul de liniștire totală, de contopire cu întregul univers, de pace infinită și bucurie. Cuvintele nu pot descrie, de fapt, niciodată, sentimentele transmise de muzică.